luni, 21 decembrie 2009

variaţiuni pe temă dată


părea că uşa de la intrare nu se va lecui vreodată de jelit, asta pînă la primul ger, atunci eu şi ea am amuţit, îmi era atît de greu să rostesc cuvintele, nu de frig, ci de atîta alb , erau murdare şi însăşi gura mea inestetică în calmul din jur....m-am băgat în braţele tale ca într-o fîntînă, fără să-mi fie sete sau dor de pămînt, m-ai cuprins şi liniştea din jur m-a orbit. am închis ochii, palmele, inima, gîndul şi am stat o clipă cît toată ninsoarea aşteptînd să rosteşti ceva.

bătea vîntul mai tare decît se auzeau scîrţîind portiţe vechi, îmi imaginam poveşti cu bunici prietenoşi şi brazi falnici la fereastră, tardiv...ştiu brazii, totuşi nu-mi amintesc prietenia...acolo la munte oamenii aveau simţul lor, nimic apropiat de îmbrăţişare...un fel de a fi al pietrei, acum cald, acum rece, şi totuşi cu aceeaşi textură, fără compromisuri pentru un copil în trecere.

te-ai plictisit, părea că iarna îţi umple amprentele cu uitare, ca şi cu n-ai fi trecut niciodată prin tine, degeaba te-am privit în ochi, ştiam că pînă la ziuă atîtea urme se vor şterge încît ne va fi greu să ne amintim care, cine sîntem

ninge

ferestrele sînt mate ca un drum înapoi, e aproape şi totuşi departe lîngă trup, adormi şi-mi închipui sănii cu cai negri răscolindu-mi pielea cu atîtea drumuri cîte cuvinte nu ne-am spus, visul meu de iarnă, de frig vînăt ca o durere acceptabilă.

totuşi tăcerea aceea de gheaţă mă ştie, închid ochii şi simt, mîine va veni iarna, ca o confirmare, ca o amorţire a grijilor noastre, din loc în loc ninge cum tac...într-o iubire fără trupuri.

vineri, 18 decembrie 2009

luni de iarnă


....mi-ai spus bună dimineţa şi-am uitat,
(în pîntecul meu luna se aşezase rotund,
palmele tale-i cereau parcă spre noi ieşirea
cumpăneam dorul cu ochii ce-mi asupreau pielea
vîntul, oftînd fereastra s-a deschis în noi ca o fugă
mi-am pus braţele în jurul tău fără grabă,
iarna picta un tablou extern, o rugă)
....nu fugi,
am mai multe clipe decît un cîntec,
te-am ştiut de atîtea ori că te-am uitat,
....nu ierta,
au ieşit vecinii să facă drum
pînă la noi zăpezile au tîmpla grea,
ca orice povară de dus,
...din obişnuinţă
mi-ai spus.
e o lume adîncă, înfiptă în noi ca un rău,
tu eşti albă şi timpul, timpul te va trece
prin mine
am ştiut că mă provoci
şi-am zîmbit,
....rotund anotimpul îţi spune
bun rămas,
bun găsit.

marți, 15 decembrie 2009

atemporale


m-am născut dintr-o confuzie
s-au amestecat atîtea zile cu atîtea nopţi
cîte poate duce un om
a trebuit să strig cumva limita
şi-am urlat, ca la prima dare cu ochii
de viaţă
nu-mi amintesc, doar simt uneori în carne tumultul
altora ce-şi cer glasul.
am crescut din inerţie, ca o durere de dinţi,
un pumn de carne risipind linişti
am crescut, şi încă trec
prin oameni ca şi cum m-aş naşte,
mă urăsc în liniştea lor de după,
mă ridic de ficare dată ca după un război
uneori obosesc, atunci stau în tine
ca într-o clepsidră
rememorînd iubirea,
de la infinit la zero.

duminică, 13 decembrie 2009

cum nu se vorbeşte


cît de singur poţi fi
cu toţi oamenii aceştia ce-ţi macină spaţiul
ca o boală?
cum poţi urla cînd zgomotul lor
îţi acoperă gura, cu blîndeţea unui refuz?
tu doar te poţi apuca cu mîinile de pămînt
să ceri singurătatea ca pe o moarte,
să-ţi simţi trupul ca pe un îndemn
la fugă.
mai ştii mamă, cînd îmi vorbeai de alţii,
ca de un tren ce-ţi trece prin inimă
adînc, ca o uitare?
m-ai învăţat, mi-am luat cizme noi
le-am încălţat ca pe o altă viaţă
şi niciodată nu mă întreb
ce fac toţi oamenii străini de mine.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

mi-am uitat inima într-un cîine


să-ţi pui braţele în jurul meu
ca o după-amiază ploiasă,
lipiţi de pămînt genunchii
să-mi spună poveşti despre ape,
un pumn să-mi bată inima
cu disperarea lucrului uitat,
apoi să tacă ecourile.

vineri, 11 decembrie 2009

euforii de iarnă


îmi lipseşte iarna, cu bulgării pe faţa mea
ca palmele primite de la tata,
căderile în gol, durerea, ruşinea, trecătorii
şi eu adunîndu-mă din încă o noapte
dimineţa cînd albul de afară îmi îmbrăca trupul
ca o renunţare,ca un spital în care îmi vindecam eu-l,
senzaţia de rece înfrînîndu-mi sîngele
pînă mă confundam cu mugurii, aşteptînd pumnul
în care să cresc pînă la rod.
fără iarnă clipele par murdare, prăfuite de-acelaşi eu
un perpetuu cerc, inutil pînă la lacrimi
o gară fără tren, un steag fără scop,
un zgomot în liniştea din jur, răspunsul unei toamne
străină ca braţele ce sînt aproape .
aştept nopţi polare cu văi lungi pe coapse
şi tu, definind efortul cu noi copii risipiţi
între ieri şi niciodată, frigul dezmierdîndu-ne pielea
acid, ca un venin inerent .
mi-e dor de iarnă ca de un drog
ce-mi lasă trupul să respire
adînc, din tine, amănunte.

joi, 3 decembrie 2009

fără drept de apel


dimineaţa mă desprind din braţele tale
aşa cum ai tăia aripile unui înger,
ies,cumpăr o pîine şi primesc un loc de veci
în sufletul cuiva,
un fel de recunoştinţă ce-mi intră în carne
cum colţi se-nfig în carapace,
mă doare şi cobor pleoapele ca nişte jaluzele
trase peste suflet ,
mi-e dor de vorbele în vînt
coborînd pe trup ca ploaia
pîna cînd oameni-şi alterează culoarea
contopindu-se unul în altul,
casele se sprijină reciproc
aşteptînd o cale de scăpare din zid
un cîine îmi aminteşte căldura,
ochii lui au culoarea pămîntului,
mi-e frig, îmi pun mîinile în jur
mă simt captivă ca într-o crisalidă,
trag aer în piept ca ultima cină a condamnatului,
înainte să deschid uşa mă asigur
că am lăsat afara tot ce ar altera gestul,
mă cuibăresc la pieptul tău din obişnuinţă
şi nu-mi dau seama cît de crud ucide asta visele.




toamna unei amintiri


în toamna unui loc uitat
îmbătrînesc în aşteptare vorbe,
cu greu se tulbură pămîntul
prin aerul rarefiat
respiră tot mai greu şi vîntul.
copaci au trunchiul greu de piatră
un peisaj de-acum anost
de gînduri verzi descoperită
lumina parcă n-are rost
de vor veni vreodată zile,
albastre pleoape peste timp,
va fi un fel de amăgire
prin nopţile de plumb.

nu-mi trebuiesc acum cuvinte
pictate peste carne dureros
să nu îmi amintesc nici locul
şi nici mirările ce-au fost.

marți, 1 decembrie 2009

simplu


doar frunzele se ţes podea
în calea ta, în calea mea
şi are bradul timp de verde
privirea ta, privirea mea
urmează iarna alb tipar,
iubirea ta, iubirea mea
ecoul pietrei bîntuie tăcerea
povara mea, povara ta

din amănunte se întoarce dorul
rămîi o clipă fără nume,
străinul ce-a ştiut să piardă
şi-n mîinile precum o curbă
întoarce-ţi faţa către mine.

marți, 17 noiembrie 2009

dor de iarnă


iar toamna se agaţă insistent
de umbra unei amintiri
si simt în carne virulent
cum dor trecute ispitiri

si de o vreme trupul n-are
un adăpost şi nici o fugă
şi parcă vine o scăpare
din vîntul ce deschide rugă

pe ochii mei cresc rădăcini
un fel de-a fi al renunţării
cum se aşează rana-n cabotini
ascunsă-n tainele negării

şi palmele îmi definesc abisul
plăpîndă căutare fără nume
cum ne jucam de-a interzisul
fără ecou să ne îndrume

iar pîn' la anotimpul următor
îmi trec prin vene doruri stinse
mai ştii? erai un călător
făgăduindu-mi linişti ninse.

luni, 16 noiembrie 2009

amintiri


îmi amintesc Zăpezile , eram prea mică pentru atîta alb, aerul îmi frigea buzele ca pe o coajă de copac
îmi era milă de trupul lor dezvelit, puneam braţele în jurul trunchiului, oricare, pentru mine toţi erau la fel de reci, şi ascultam.

nu-mi povestise nimeni cum coborau frunzele la rădăcini ,cum se ascundeau apoi în trunchi..

primavara uitam de ei, firesc .

nici de chinul brazilor, goi pe dinlăuntru, cu frunzele-n afară, nici de ei nu-mi povestise nimeni, îi ignoram în albul din jur erau normal de vii, de calzi, nu aveau nevoi.

pîndeam rîul cum se zbate să iasă din matcă, din el îngheţaseră poduri ca o trecere peste promisiuni, păstrăvii nu-i vedeam ,pîndeam sperînd să aducă la suprafaţă ceva, orice ar mai fi fost viu în el.

cine să-mi fi explicat toate cele cînd timpul era scurt cît o gaură de miner căutînd aur.

de unde să ştiu eu de aur?

aveam ce mînca, dar toamna era darnică, îmi plăceau alunele, cît mai crude, dinţii mei de copil spărgeau învelişul precar, între pietre aluna părea mică şi inutil de mîncat apoi, ca un trup înmormîntat.

în nopţile cînd luna silea gerul să muşte , troznea tot în jur, mă simţeam ca aluna acunsă în coajă, zîmbeam aşteptînd să ajungă la mine...

drumul pînă în sat era lung, atît de lung încît pînă înapoi iarna începea să urce încet în noi...

îmi lipsesc iernile, primul miros sălbatic de primăvară şi gîndurile mele, rătăcirile spre rădăcini...

duminică, 15 noiembrie 2009

cum am uitat începutul


orice pat aduce mai aproape un om
şi ştiu, dimineţile au răni deschise
le simt ca o carte putredă
printre degete,
îţi pierzi umbra furişat din adevăr
cînd aroma cafelei taie totul în două,
mă dor doar uşile trîntite
ecoul ce zgîrie camera, liniştea, gestul
îmi iau ţigara, cîinele şi telefonul,
inutil deltfel într-un vis de-a evadarea,
echilibrez partea stîngă ţinînd oamenii de mînă
(în capătul lesei mi-a fost milă
să ataşez animalul)
mă scufund tot mai mult în lume
ca într-o mare renunţare,
îmi vine în minte doar modul în care
se desfac cochilii ,miezul lor pulsînd inimi
cu miros de alge tinere...
în camera cu vedere spre ieri
îţi bei liniştit cafeaua,
priveşti în mine ca într-un loc abandonat
şi nu mai ţin minte
cînd a început totul.



marți, 10 noiembrie 2009

a ruginit absintul


mi-e dor de-un stol,
vreau să migrez pe verde
pîn' la nămol
aşa cum vara pierde,
îmi pun un strai
de umed cînt
să-nebuneşti în rai
din cînd în cînd,
pe-un fir de turbă
ţes o mîngîiere
pe-a coapsei curbă
parcă timpul piere.
necunoscuţi în pat,
un adăpost
în aşteptare estompat
şi-acum anost,
probabil ultima suflare
a dezbrăcat de taine
orice încercare,
iar noi cu spaime
în fotoliul gol,
cum am promis
ne-ascundem benevol
de tot ce-i interzis.
a ruginit absintul,
bem coniac
ne tatuăm cuvîntul
galben- liliac
o toamnă dementă
dansează în noi
e moarte latentă...
clişee!....înapoi!

aiureli cu două feţe


pentru unii oameni chipul e zidit
într-un fel aparte, aşa ca o uitare,
ai parte de tot
pînă la pietre de mormînt
şi îngeri cu aripi grele

nu mă numesc Ana,
nu sînt afiş publicitar
nici loc pentru bagaje

pentru alţi oameni chipul e în ei
suflete cu mănuşi de carne
minciună şi măşti laolaltă
amalgam din care braţe ies a iertare

n-am fost niciodată la polul nord
nici într-o cochilie de melc
nu-mi mai ţin minte nici naşterea,
nici botezul

pentru tine, chipul e amprentă
forma trupului meu conturîndu-ţi buzele
cheia unei iubiri
efemere

nu sînt un tablou cu două feţe
probabil n-am fost destul de clară
nu sînt o uşă,
nu sînt om...

luni, 9 noiembrie 2009

lecţii de memorie


astăzi mi-am propus să nu mor
am pus mîinile în jurul trupului scut şi am cerut
o cană de lapte pentru cîine
un bob de grîu pe o tablă de şah
un drum dus-întors , oricare, călăului

astăzi vreau să stau
în carnea mea pînă-mi voi aminti
ieşirea.

duminică, 8 noiembrie 2009

drum înspre alte vieţi


poteci desculţe las în verde
să-mi invadeze simţul cum adorm
poveri de frunze timpul pierde
pe gândul meu le-aşează uniform
cu tâmpla ţintuită pe podea
îşi cântă lemnul ultima suflare
iar vântul potolit de uşa grea
mai poartă visul ca o amânare

mi-e dor de lacuri fără pleoape
privind la mine dintr-un verb
un mod uitat de a cunoaşte
şi versul înfăşat în cerb.
în zidul meu nu am cămară
şi pentru stropul meu de veac
adun în pumni destin din vară
să mai ascund o noapte în rucsac.


în mine muntele pun lespezi,
pădure dedesupt,
cum am trăit mereu zăpezi
în oamenii ce nu-s de mult.

noaptea cînd încolţesc ghioceii


e noaptea cînd nu încui uşa
deschid palmele să cuprind golul
măsor paşii pînă la zid
adulmec limita, tac,
plec a despărţire capul
şi urlu!

e noaptea
grabei, a gării, a frigului
eu ca un bagaj făcut în grabă aşteptînd

e noaptea cînd nu se întîlnesc trupuri
se sting lumînări,
se aminteşte iertarea,
se sapă şanţuri între rădăcini
şi aripi


din două în două ierni
această noapte
e timpul ce-mi rămîne
povară de viaţă.

joi, 5 noiembrie 2009

scări interioare


am doar o uşă
închid în mine sufletul ce-l port
semn din naştere pe dinlăuntu
sub paşii mei trec nori şi nu ştiu
cum poţi incanta ploaia în sus
lumea crede că sufletul urcă spre cer,
dar nu, rămîne povară de trup...
eu aş urca ploaia
acolo unde timpul are forme fixe

oraşul mă înnebuneşte
mi-am schimbat numărul
da tot îl simt pîrjolindu-mi tălpile
are el un mod aparte de a-mi arăta
cum am stat prea mult în acelaşi loc
în final adopt tactica pietrelor,
tot ce are subunităţi e uşor de ignorat
mai rezist un anotimp
apoi plec fără traduceri,
îmi expiră contractul cu timpul prezent

încă n-am descifrat codul următorului pas
dar tot sper să-mi dea cineva un pumn de lumină.

ia liftul !


nu sînt,
în locul meu sînt lifturi
busole, haine
eu stau la umbră
aşteptînd cina
aproape de tundră am un locaş
acolo mă adun, privesc, spun, tac
ceilalţi mă privesc îngăduitor
şi în lumea lor se suferă
se frînge ziua în porţii
se uimeşte
vin şi plec aşa cum vreau
nimeni nu întreabă de ce
toţi ştiu,
eu nu
şi-mi vine să urlu în liniştea lor
mi-e teamă însă de cai
să nu scape din mine.

aşa trece anul, iubirea, frigul.

mîine mă întorc în oraş
nu voi fi,
mă veţi găsi însă.

vederi,
doar pentru cine foloseşte liftul...

marți, 3 noiembrie 2009

duminică, 1 noiembrie 2009

în pragul iernii oraşele se cuibăresc în oameni

nimic nu deschide spaţiul
pînă la abandon
ca singurătatea
inspir o lume amestecată,unică, fragilă,
încerc să mă destind,
eu am limite de carne,
dar ea mă crede inumană
închid ochii privesc, conturez, colorez, apropii,
adun palmele
simt, definesc, resping,
prea multe par incerte
mă zbat,
pe piepul meu stau vineţi paşi,
rădăcini, fîntîni, morminte, tăceri.
eu scrisă aşa
îmi închipui că am o mie de ani
şi puteri nelimitate
construiesc în jur cocon
strivesc, urăsc, inspir, inspir...
voi medita o vreme la tot ce-am adunat
sub aerul ce tace
odată cu suferinţa

e ger, iar
la extreme şi vîntul se ascunde
în crisalidele oameni.

vineri, 30 octombrie 2009

aberaţii atemporale

eram ultima rugă a somnului
locul unde
se aduna casa în jur
uitai încleştarea morţii
în respiraţia mea tăcînd
ca un foc mocnit

mă decupai din aer cu jindul fiarei
flămînd în locul unde bate inima,
mirosul meu tot mai departe-ţi purta
paşii de ochi ce cumpăneau
trezirea.

din mine n-a rămas
decît trecerea,
o uşă deschisă ca o rană în palma ta ,
amintirea unei clipe
atemporale

vineri, 18 septembrie 2009

stă să fim

stă să plouă
aşa cum stau mîinile tale înainte de iubire
nu-mi spui cuvinte, îmi desenezi nori pe tîmple
pe coapse, pe umbră
de acolo
aerul respiră greu
tot greu e asfaltul ducînd oraşul în sus
ferestre de la care se aruncă gîndurile
decupează neutru trupuri
stă să iubească
oamenii au ochii în talpă
despicînd aripi ce cad spre pămînt
abandon
în pat e linişte
trupul tău stă să fie
aşa cum eu încă nu pot să cer
stă să plouă
ochii se acoperă cu pleoape
pe asfalt
inimi tac, din crisalide ies
clipe.

joi, 17 septembrie 2009

pentru prieteni adevăraţi

s-au întîmplat
beţii de trupuri cu semne de carte
frînturi de ieri strecurate sub pahare
hotarele dintre gesturi firave
trenul ce oprea odată cu ziua
şi urletul
coborîţi, e ultima staţie
se retrage la depou

trupul meu fumegă inutil în acelaşi fotoliu
nici nu mai ştiu de cînd
am doi cîini, urlă ca demenţii
mă macină pe dinlăuntru ca o iubire
ca două
stau
decupez din mine bucăţi dispensabile
timpul trece
sub pahar tot pun ziduri
adun ferestrele în clasor
dependentă de spaţiu
ca de o gură în plus

îmi cînţi
eu tac şi ascult
timpul cînd mergem
mînă în mînă
indecişi

locul unde nu mă ai

mi-am pus mîinile în jurul tălpilor şi am urlat
e vremea cînd se coc trupurile, e vremea amănuntelor lipite pe frigider
mi-am reparat gîndurile şi trec nevinovată dintr-un pahar în altul.
beţi!
e timpul cînd cresc arome ca nuferii albi răstălmăciţi în infern
adulmecaţi aşa cum se tranşează adăpostul
ceasul bate, fereastra este, certitudini desprinse din foi
ieri ai uitatat să-mi scrii prezentul
nimic fără laturi, totul cu palme
în definitiv nu sîntem decît un ciob de oglindă
eu airez, tu taci, tragi din ţigară şi mă priveşti paralel
undeva între noi trec ere
pămîntul se zbate oval în pîntec amorf
taci
pun mîinile în jurul tălpilor şi urlu
zîmbeşti
ştiu
iubirea o calibrăm în eternitate.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

locul unde nu eşti

casa mea cu două ziduri
şi palmele din care scuturam delfini
aroma de trup răspîndită de fragi
cartea fumegînd zisele
uneori cred că am două vieţi
şi un singur loc unde îmi aşez urmele
probabil la răspîntia dintre noi s-a rupt cuvîntul
aşa doar pot vorbi
din trei în trei vieţi
cu absolutul

dimineţi cu tine şi cu noi

era noaptea cînd se făceau trupurile
treceau paşi peste pleoape ca un oftat de palmă
era timpul deschiderii
pe unde cădeau frunze se aşezau trupuri
izvorau umbre din şoapte
pămîntul se răsucea în tîmpla ta
era noaptea cînd se adunau ispitele
înaintea unui mîine devoram zidul aşa cum se vindecă rana
eram un loc de unde migrează pădurea
eram un stîlp pe care se sprijineau dimineţi
la umbra noastră-şi fumau stăinii ţigara
eram

ştiu, doi ochi au orizontul un punct
pe braţele noastre am crescut infinitul
carnea pe care o simţi fără vină

poveste fără sfîrşit
clişeu prăfuit pe un raft
e noapte
în ziua ce vine bunica ne şterge de praf
noi copii zăbovim încă,
o eră să trecem prin cîntec
obosiţi.

miercuri, 26 august 2009

un alt oraş în carnea mea


îmi voi aminti salcîmii
cu umbra lor înfiptă în carnea mea
strada pe unde nu curgeau clipele
şi fereastra aceea merau închisă
în spatele căreia o inimă bătea orologiul
paşii mei sărutaţi de vînt ca o răzvrătire
apoi nimic nu va mai decupa în mine acelaşi oraş
mîinile mele vor purta alte amprente
ochii-mi vor cerne alte chipuri
atingeri zîmbete poveri acoperişuri
pe alte ploi îmi voi defini trupul
încă mi-e astăzi şi mă aşez în paharul de vin
ca asfinţitul ce răstălmăceşte griji
în cărţi ce joacă uitarea
paşii mei mici pe urmele tale
un tablou înrămat
într-o altă viaţă
praful din păr cu iz de Dunăre
poveştile nescrise
în oamenii
ce nu s-au scurs
sînt
îmi voi aminti treptele de unde
se smulg rădăcinile
ca o extracţie de suflet
cînd naşti

vineri, 21 august 2009

acoperişuri fără case


uneori îmi cad pleoapele peste case străine
decupînd din real vise
paşii-mi deschid ferestre şi-apoi stau
trag locul în piept ca pe-un drog
mă întorc spre pămînt şi tac
plouă şi îmi cresc aripi
în pîntecul acela cimentat
un om se ridică să fie
un zid se aplecă să spună
el trece, el cade, ei sînt
din cînd în cînd bat clopote
asuprind
golul
dintre cer şi pămînt.
îmi şoptesc apoi cuvinte
acopăr cu ele tot trupul din jur
la umbra lor se reflectă
inumane cifre
trei
unul
cinci
alunecînd în unghiuri
se deschid palmele
şi rup din cer un loc
golul se aşează vertical
aşa cum merg oamenii
aşa cum se priveşte
orizontul
plouă şi îmi cresc aripi...

joi, 20 august 2009

înscris pe o foaie de calendar


sînt drumuri şerpuind pe coaste
ca pumnii de ţărîna mov
cum pescăruşi se tipăresc pe pleoape
un alt autobuz defect pe rod
în staţia de unde eu nu urc
spre mai departe merg destine
au eclozat ferestre în acelaşi loc
pe unde trenuri rup din tine
un prun deschide răsuflări în vene
în frunza veche se petrece umbra
cînd se ivesc iubiri fărîme
sub unghii ascuţite-n vreme
o rimă pleacă
o culoare strigă
în palme definindu-ţi trupul
mai dorm arome
e linişte
şi parcă nicăieri
nu-i mai departe pleoapa mea
de tine.

marți, 18 august 2009

amprente


stau linişte în palme
s-au descompus paşii în tălpi
şi aştept
tu pleci pleoapele
şi taci
între noi respiră timpul
sacadat
nebuni privim
cum trecem prin noi
mă prinzi de trup şi spui
eu plec genunchii cum cer
acolo unde mă atingi
cuvintele tatuează gesturi
e haos şi stăm
totul are miros de fragi
de haine vechi
şi desuet
din inimile noastre cresc mîini
supliment
pentru un bilet dus.

o floare a plesnit


fluturi de noapte aşează drum
ticăie struguri decupînd vise
cerul despleteşte fîntîni
greierii tac de o lună a coasă
pămîntul se-ntinde flămînd
pe sub tălpi ielele stau
o floare a plesnit petale
se strigă a miros de viaţă
vîntul spulberă păduri
prin carnea mea din nou
iubirea.

marți, 4 august 2009

călătoriţi la clasa a III-a!


în mine sînt locuri şi alţii
prin vene joacă cei noi la ruletă curajul
mizînd frînturi de timp insolubile-n tac tac tac
sub frunte cei trişti invocă tăcerea
ronţăind abisul frenetic tic tic tic
cei singuri îmi sapă amprente în palme
dansînd tribal în jur amăgire
cei siguri se pierd prin locul
unde inima are tribune propii
pe tălpi mi-au pus cei nerăbdători drum
uimiţi sînt şi stăm
cei mulţi au trebuinţe pe glezne
tîrăsc peste tot animale tatuate
copite şi dinţi în carnea mea
mi-e veşnic foame în stomacul meu
cei visători eclozează în fluturi
nu plîng niciodată cei curioşi ce caută
dincolo de retină ţin mereu ochii deschişi
mi-e teamă de foc
cînd obosesc cei tandri îmi pictează coapsele
cu mîini ce mă cuprind
unul singur ştie
cum nu sînt
decît un pliant şi un bilet dus .

luni, 3 august 2009

dimineaţa toţi vrem

noaptea toate visele au gustul tău
uşor amărui
dimineaţa îmi scutur trupul
păşesc cu grijă ca şi cum m-aş fi împrăştiat peste tot
mă ghemuiesc în palme
îmi pun ochii în tălpi
gura în locul inimii
inima nu-i de găsit niciodată
aleargă mereu după poveşti, cai verzi şi feţi frumoşi
urît mirositori
vine de peste tot un iz de abandon
de parcă am ieşit din cochilii la soare,
biete suflete nătîngi
lumea e cuşca mea
lumea e limita mea
lumea e oglinda mea
repet pînă la uitare, obsedant
"noaptea visele ... "
defineşte la naiba, măcar un vis
măcar un suflet
măcar o limită
sîntem un amalgam pus la dospit
se tot speră că din doi vom ieşi
toţi speră, se dospesc doi cîte doi de ceva vreme
unii cresc aripi şi evadează
alţii devin noapte
visele au gustul tău
apăsat
dimineaţa îmi caut inima
dimineaţa
toţi vrem.

vineri, 31 iulie 2009

răsărit



nu deschide
prin vînt
păsări invocă
focul ce defineşte

mai liniştitor ca marea
din cînd în cînd
aşezat pe tălpi
gîndul

lîngă mine
cineva îşi mai ţine mîna
aproape cînd
umbra părăseşte

noaptea întoarce cartea
pe cealaltă parte
aştept aşa cum stă locul
suspendat în aripi

atît.

duminică, 19 iulie 2009

experiment:imagini în cuvinte


definitiv uimesc apusurile
şoapte învechite călătoresc
pe pagini de drum se aşează povestea
în turnul decupat din neant
apar secundele multe
se joacă sensuri sclipind
ochii abundă popasuri
la capătul mîinii stă trupul
împovărat
se aşează neantul
atît de mult alb nu poate fi
decît dacă-i nescrisă
finalul deschide coperţi
potcovite de umbre
cu paşii mărunţi
să crezi
e sfatul
unicornului.

fără amprente, noaptea


noapte caldă trupul tău
pale de vînt cu iluzii
decupări de trupuri gînduri dorinţe
urme de vină
în albia zilei secată
viul verdelui pe munţi amuţind
poveşti scrise pe spatele meu
taina uitării deschisă
palmele tale cupe de vin
trupul rotund vegetînd
un sfîrşit
noaptea cea caldă ce coace în toţi
uitare de mîine

joi, 16 iulie 2009

secunde plictisite


am sîngele greu mă leagă de trup mă sufocă
pămîntul pe tălpi cerul din păr
ochii din ape,
am sîngele greu mă leagă
străinii vin pleacă în mine rămîn
braţe cu inima grea
am sîngele greu
ia-mă de mînă şi treci
ai palmele moi din una în alta
am sîngele greu mă lasă acum
pămîntul cu mine
rotund
şi noaptea
jumătate din mine
am pleoapele grele
străini vin pleacă
necontenit traversăm
cînd o iubire cînd alta


miercuri, 15 iulie 2009

demoni fără noi


întîi pun mîinile pe umbra lor
şi tac
apoi expir încet prin ele
şi plîng
contur de trup
fals
nimic

de dimineaţă aceleaşi gînduri
e timpul
să-mi duc la plimbare
destinul.

marți, 14 iulie 2009

e vremea să pictăm copite


a bătut orologiul de zece
pumni, aşa stau anii în pîntecul meu
e vremea abandonului
s-au copt palmele coapsele frunţile
acum se pleacă în munţi
cu albia alături
mică, tot mai mică precum umbra
n-am mîncat de atunci
gestul pare tardiv ca şi rucsacul din spate
căprioarele au gît subţire
copite înalte şi ochii cît mintea
aşa se fotografiază desfrîul
cum se aşează în straturi cartea
la marginea drumului
anii stau vineţi în pîntecul meu
în rucsac am voci înrămate
copile tu taci
e vremea obişnuinţei

sâmbătă, 11 iulie 2009

la cină avem!


mă mulez albastru pe un zîmbet perfect
taci parcă ai fi cucerit atlantida la poker
mîna ta îmi devorează umbra
aproape, mai aproape...
la cină am avut unicorni
tu ştiai că nu suport magia
aşa mi-am agăţat în pîntec golul
of
mă mulez roşu pe scaun
e timpul pentru poveşti
ochii se scurg în pahare opace
nimeni nu tace , nimeni nu vrea
la marginea mesei un dulap
înghite resturi
mă mulez indigo pe suflet
aş dormi cu capul pe podele
beată de drum înapoi
mă mulez carne pe mine
şi urlu
...

la cină avem ....

poveşti cu mere şi dans

ştim cu toţii cum devine viaţa de la un timp
ritual de înghiţit, amorţit ,disecat, uitat, plecat
astăzi n-am fost mai aproape de mîine decît ieri
mi-am cumpărat sandale noi, las alte urme pe unde trec
prin casă mă port lăbărţat
am aceeaşi senzaţie că un om în plus
nu-mi va umple sufletul
mai sper în iubire din obişnuinţă
îmi plăcea finalul poveştii mereu
acum nu-mi mai aduc aminte
nici începutul nici conţinutul unei iubiri
finalul are gust de palme transpirate, gratii, umeri arşi
şi lipsa unui loc unde să-ţi aşezi trupul
aşa cum stă povestea într-o carte


dar astea sînt aiureli de împuşcat amanţi
acum îmi iau trupul
şi mă car în ziua cea mai lungă
acolo cresc mere din palmele tale
eu am trupul roz
şi dansez tribal
iubirea

joi, 9 iulie 2009

cum nu se vorbeşte despre dragoste


e timpul să-mi vorbeşti
spune-mi despre locul unde îţi aşezi răsuflarea
cum se umezesc buzele cînd tragi din ţigară
ca dintr-un trup dorit
povesteşte-mi forme de-a iubi pînă la sînge
deschide-mi coastele şi numară-mi inimile
e vremea luptei
a ruperii de braţe tălpi umeri
a împiertirii în ochi şi-a foamei
e vremea luptei

poveri de doi
numărători impare
o tîmplă
şi-un abis

apoi să-mi spui poveşti
de urcat scări
tramvaie
palme


nu cred că am fost prea coerentă
încă mă joc de-a omida şi rod
din trup spre lumină

marți, 7 iulie 2009

poveşti despre nimic


ţi-aş scrie despre nimicuri
cîte cuvinte încap într-o iubire
cum mi-am amanetat frustrările pentru
felul acela definitiv de a uita seara
despre clipe fără de gust
devorări cu toate simţurile atingeri frisoane
apoi aş rupe tot ce am spus
probablil n-aş încăpea într-un plic
aşa cum nu mi-aş tatua nimic pe dinafară
pînă mîine
vor mai trece vreo două trei iubiri
vor redenumi strada
vor zugravi în culori acute
piane salvamari şi zebre
noaptea se iubeşte
se urlă
se iartă
se moare
nu pot să-ţi scriu
despre cum m-aş îmbrăca în mireasă
şi aş fugi
detest crucile aşa cum nu pot
să mă închei la adidaşi

joi, 2 iulie 2009

cum nu am fost de două ori cîine


am o stare aşa :
imperfecţiuni cu mine şi doi cîini abandonaţi
trag jaluzelele şi urlu
spun poveşti despre amanţii mei
paharele mele
trupurile mele
neîntoarcerile mele
despre cum se stinge lumina
cum se prăbuşeşte tunelul
dar a devenit prea erotic totul şi nu am chef
explicaţiile sînt dezactivate
liftul nu merge
iar vecina de la şapte e în concediu
mîine voi trece pe lîngă uşă ca pe lîngă abator
fluierînd dezinvolt
triumful trenului ce-a mai exclus o haltă
am un chef aşa
să stau în pielea goală şi să nu-mi pese
de toate hainele
ce le-aş fi putut purta

miercuri, 1 iulie 2009

marți, 30 iunie 2009

poveşti de stat


am să vă spun o poveste...
la marginea unui hău stătea o căprioară
descîlcise-n tîmpla muntelui poteci
la marginea muntelui stăteau ziduri
priveau din adînc
poveţe de zid nu ştia
adormeau în jur
adormeau lucruri fiinţe şi clipe
la marginea unei stări stătea
aşa cum nu ştiuse
ar fi întins aripi carne simţ
se prefăceau în scrum munţii
se adînceau oraşe
se terminau clipe
ea tot stătea
la marginea unui hău stătea
aşteptînd

povestea nu spune nimic
doar curge din degete
ce-ţi mîngîie somnul
a mamă

duminică, 28 iunie 2009

nimic fără final


plouă
îmi plîng de milă creionînd suflete ce le-aş fi avut
noaptea
la capătul culoarului pe care merg spre mine păpuşi
uşa pe unde
îmi mai bagă poştaşul scrisori cu iz de viol
adulmecînd
deschid doar trenurile ce poposesc
în dormitor şuierînd graba îmbulzeala peronul
atunci mă înghesui în mine
ca gunoiul prea plin
adorm şi visez uşi ferecate
suflete-n grevă
şi cheia ce nu o mai găsesc
de la ce rugineşte în mine
sau de la maşina din parcare
nu mai ştiu
apoi cînd tot ce nu mai spun vorbeşte
se apleacă asupra mea vreun paramedic
atît apuc să mai văd

orice final are chenar frumos
de trup
...

fără loc nu poţi defini spaţiul


dacă aş fi gînd m-aş lăsa umbră ca după o ploaie
din care nu poţi scăpa
la marginea mîinii aş sta o secundă
ca un cîine ce n-a muşcat niciodată
în ziarul de mîne m-aş aşeza cu
un pahar de vin
telefonul cu bateria moartă
oglinda şi certitudinea că
va fi atît de cald încît nu va conta
ce va veni...

dacă aş fi trup m-aş încolăci în tine
ca un vierme în fruct
te-aş cuprinde înlăuntru de frică
aşa cum se bea din otravă speranţa


din păcate mereu în locul unde nu sînt
aş putea fi
mai trebuie
doar să trec strada ca şi cum
aş fi singură în lume
...

o singură noapte



între mine şi tine cuvinte ce respiră
în ritmul unei noi cunoaşteri
acolo unde fluturii dezmorţesc
mă cauţi în tălpile goale
muşcînd din umărul
ce ne sprijină noaptea
ca o ploaie decupată din cer
sălbatic pulsînd sub unghii
pămîntul rotund în ochi
ducînd ce nu putem cuprinde
în foşnete de trup
prin aer plutesc vise deschise
mirosul femeii alunecă
din palme...

o singură noapte iubeşti
fără să întrebi





sâmbătă, 27 iunie 2009

un alt fel de a te abandona


cînd clipele au tîmpla mea căruntă
şi mor la pasul lor poteci
atunci te scuturi o secundă şi speri
aleatoriu în iubiri pe veci
în carnea unui nuc străbun respir
inele fără chin ce cresc în plin
cu forma unui timp rotund cu vrere
de gol în simţuri şi declin
aş vrea să poţi uza destinul
ca pe-o mănuşă ce-o încerci
cum se aud din răni suspine
a ce posezi dar nu confirmi
din crude maluri muşcă teama
prejudecăţilor în trei
şi laşi popasului din haină
povara decantărilor în tei