miercuri, 17 martie 2010

instantanee


cineva mi-a furat culoarea,
cea albă, ninge tot mai des cu depresii
pe strada mea trec oameni, da, oameni,
după mers ai crede că sînt şerpi, se apropie de pămînt
ca ziua de noapte.
eu zîmbesc, în venele noastre curge aleatoriu,
cu aceleaşi nuanţe şi gusturi ca trupurile,timpul,
aceleaşi umbre murdăresc drumul,
copacii au ritmul lor.
oamenii de pe strada mea trec desfrunziţi ades,
nu ştiu anotimpurile, nici floarea,
eu tac, ieri mi-am uitat sufletul într-o pasăre şi-am ameţit,
oboseala, mi-am zis, de ce să cred că aerul dăunează
nu zborul, aerul.
îmi pun tălpile unde cred că nu cad
acolo uneori visele ies şi mă împiedică să merg.
pe strada mea trec ades oemeni,
sau aşa văd,
în vene ne curge pămîntul
ceva tot vrea să zboare,
de aripi
n-avem loc,
pe strada mea trec ades, prea singură
pentru o pală de vînt.

marți, 2 martie 2010

dacă aş muri


ar rătăci neterminate gînduri căutîndu-se,
ştiu braţe ce ar fi atît de aproape de trup
încît ar rupe inima din el.
n-ar mai fi umbre să-mi ducă povara
nici tăceri să lase amprente ca o vioară pe care-ţi uiţi
la nesfîrşit trupul,
aş crede că am ezitat să-mi leg de carne prezentul,
dar nu, probabil că n-aş şti cum durerea se uită
voi fi doar un rîs, un zîmbet, o rugă,
fără intenţie m-aş aşeza la masă
din inerţia locului ocupat pentru că este.
nu există certitudini, nici limanuri, nici îngeri
doar un spaţiu ce va aduce aminte.
fără regrete pămîntul îşi va cere odihna
şi vîntul va fi mai liber cu o viaţă,
natural, aş spune acum, toate se întorc la origini
mai puţin pîntecul.
dacă aş muri ,m-ar trezi copila
n-aş suporta plînsul ei,
mi-aş aduna trupul
şi-aş fi la nesfîrşit ,
nu pot să o văd plîngînd,
nu pot.
dacă aş muri, să nu plîngă,
altfel nu pot.