ceasuri inexacte şi cai albaştri,
noaptea, senzaţia că totul începe cînd oamenii dorm
şi tac,cine să asculte?
simple gesturi,
străzi pustii,
fereastra
şi frigul.
despre iubire nu se vorbeşte, nu ştii ce să spui,
zîmbeşti şi îţi aduci aminte de clipe
zîmbeşti, îţi pui braţele în jurul trupului şi te retragi,
în tine, sau departe, nu le poţi explica de ce
copacii cresc frunze şi abandoneză,
de ce pleci şi îţi urmezi umbra, pînă la lună,
noaptea toate visele au aromă de zăpadă.
goale pahare,
sufletul cald
şi uşa,
a nimănui.
enigme, asta percepi cînd vîntul bate,
miresme de trupuri, de văi şi de alb
iarna ce nu-şi mai aduce aminte de tine, veştede străzi,
cineva ce mai uită şi trece, în ora tîrzie, prin tine
poveşti despre ieri şi caii, albaştri,
în fîntîni parcă ieri, amorţiţi, acum herghelii,
pe piele, pe gînd, pe vis...
dimineţi şi cafea
noaptea ca umbră
aminiri,
uitări...
pentru fiecare noapte există o zi, un echilibru
inuman, oamenii sînt ultimi, cu ei,
departe cerul anunţă furtună, cineva se trezeşte odată cu ea
mirosul de cafea şi aerul greu, zvîcnind în tîmple ultimul vis,
confuzie, omul iubit , somnul ca zid şi nevoia de a fi altundeva.
oraşul ce se trezeşte încet, ziarul de mîine, dorinţa de azi
şi tu, decupînd oglinzi cu grija de-a nu răni, pe nimeni.
patul gol
mîna întinsă
şi tu şoptind
te iubesc...