joi, 21 aprilie 2011

despre nimic



o pagină albă e ca o inimă neprihanită,
deşi nu există lucruri pe care o coală,
sau o inimă, să nu le poată duce.


timpul, cu asta începem,
ceasul ca un reper,
mîna ta pe pîntecul meu,
zîmbetul străzii, rebel.

zidul, ca urnă, şoptit,
printre clipe, şi moartea,
un alt anotimp, drămuit,
fără trup, fără umbre.

atingeri , reproşuri şi vină,
ochii tăi ca popas,
răsfrîngeri de lut în lumină,
ssst. ceasul ce a rămas.

oameni cu pielea albastră,
îngeri cu aripi de soi,
fantastice lumi ce adastă,
un loc, pentru noi.

tăcute ca luna, pe piele
palmale tale aproape cuvinte,
sălbatice inimi, noi, între ele,
sătui de amănunte.

coroane de vînt, ca o briză,
cînd marea se cere pămînt,
e ultima noastra repriză,
noi doi, sau necuvînt.


aleatoriu, aţi spune,
iubirea e ceva iminent,
zîmbeşti, te aşezi, ţi se cere
şi crezi, tu suflet dement!

miercuri, 20 aprilie 2011

despre şotron



mă trezesc tîrziu, cumva am smuls din mine dimineaţa,
mirosul de cafea şi fuga, deschid ochii
mă sîmt ca o carte prăfuită, descoperită întîmplător,
şi doar frunzărită, simt abandonul şi lipsa de interes,
cu atît mai bine, îmi spun, mai stau în pat preţ de minute.
e soare şi închid ochii, fereastra mea adună lumină,
şi aştept . trupul leneş adulmecă umbra,
prin casă există mereu locuri unde timpul nu ajunge.
e zi şi trec peste vise , le ţin lîngă mine ,
uneori e un truc eficient, dacă e înnorat, dacă nu,
lumina le uită în drum spre baie.
astazi e mai multă gălăgie ca ieri!
pufnesc iritată şi uit de apa ba caldă, ba rece.
mă apropii de geam cu intenţia de a aduce în normal ziua.
copii au aripi de lumină, soarele, nepăsător,
le lasă pe umeri povara de a spune.
sînt nelămurită! atîta vacarm!
pricep! joacă şotron!
cea mică, cu ochii mari şi teama de eşec,
zîmbeşte, îşi face curaj şi rupe linii,
undeva departe cineva scoate apă dn fîntînă,
scîrţ, scîrţ,
pe margini, ceilalţi zîmbesc în ciudă,
în gară, cineva s-a urcat în tren.
în pîntec viaţa aceea vrea drumuri. i le oferă!
poc! poc!
piatra lor mi-a stricat dimineaţa, hai fie, spre prînz,
mă scutur de ei ca un cîine de apă,
nu-mi găsesc papucii, ibricul, ţigările, ziua...
ai naibii copii!
iar mi-au învăţat viaţa!

cel mic are în pumn ţărînă,
ştie că orbeşte duşmani,
altul, mai înalt şi firav,
sare ca şi cum ar trece prin moarte,
aşteaptă la coadă copii,
pietre cu urme de sens,
tic-tac, timpul nu stă,
sînt obosită, zgomotul ăsta....
.....

încui uşa şi ies.
dincolo de ziduri lumea freamătă,
ca un cal neîmblînzit,
îmi bag capul între umeri şi oftez,
nu, n-or să înţeleagă cît te iubesc!
un, doi, trei, pac,
un, doi, trei, patru, poc,
trec pe lîngă ei,
au pe chip zîmbetul meu!
un, doi, trei, cît te iubesc!
un, doi...

luni, 18 aprilie 2011

despre îngeri



nu ştiam că e greu să fii înger....
credeam că doar zîmbesc la noi şi gata!
frunze cad,
ploaia adună,
ziduri pleacă...
nu e chiar aşa!
îngerul meu are răni, peste tot,
ca o trecere de pietoni,
una caldă, una rece,
oamenii ştiu doar drumul, înainte.
ce să bandajezi?
n-ar mai fi sigură trecerea prin rugăciuni.
un înger sănătos tun e ca un drac!
pus pe glume şi obişnuit să-ţi arate adevărata ta faţă.
îngerul meu fuge de tratamente, ca biserica de umbre.
buruieni!
ştiu!
tot ce iese din ochii hulpavi ai timpului e anomalie.
eu iubesc.
îngerul meu e obosit şi prăfuit de ameninţări cu uitarea,
m-a abandonat.
stau pe o scară ce nu urcă, nu coboară,
doar o scară, inutilă,
între două nivele de apropiere
mai jos mama mă purta în braţe, vise,
niciodată nu a făcut asta,
mai sus, cineva mă iubea mai mult decît mîine,
aiurea, iubirea e astăzi.
ok spun.
stau!
ma-ma mă-sii de înger !
păi pînă unde să mai rabd eu soarta de a-mi fi?
hai!
priveşte!
simte!
ştii?
nu te pot păcăli , nu te pot răstigni, nu te pot alunga ,
doar priveşte,
înger pervers şi inutil!
iubesc,
şi tu nu ştii cum să mă păzeşti de asta!
rîde...
şi-l simt în suflet taifun...
rîde...
iubirea,
îmi spune,
nu-i lucru de care îngerii te feresc!

duminică, 10 aprilie 2011

despre sete



am învățat că iubirea e ca un teatru îmblînzit,
faci și spui doar ce vor spectatorii
asta nu m-a ajutat prea mult,
sufletul meu are tendința să plece din mine cînd mă prefac
și eu, singură, nu mă pot defini.
l-am ascultat,
gravă greșeală de omenie, mi-au strigat!
contururi de gesturi, ca o piatră, am simțit,
lumea și zidurile ei!
frica, și ura! zîmbetul meu ca o rană,
pentru cine vreți voi liniște!
mi-au răspuns copacii
noi înflorim abandonînd, iubind și mîine,
pietrele au tăcut, nu prea vorbesc ele,
greșit folosite, doar mi-au zîmbit.
iubesc luna,
într-o noapte mi-a spus despre noi,
am înțeles atunci de ce nu părăsește pămîntul.
mai e un lucru, apa,
fără sete mi-a spus, doar se folosesc de mine,
setea mă apropie, mă deschide,
sînt floare și piatră, lună și vis,
știu setea, atunci îmi găsesc rostul.
așa am aflat,
să te iubesc
e un lucru
minunat!

miercuri, 6 aprilie 2011

despre zîmbet




de ce zâmbesc oamenii, mami, eu știu să zâmbesc?
draga mea, zâmbetul e ceea ce păzește amintirile,
tu știi să râzi.
da, știu să râd!
vezi tu, acum primești amintiri,
când vei crește vei da,
oamenii își dăruiesc amintirile, cu zâmbete,
copii le adună în râs,
dacă un om mare râde, primește mai mult decât dă,
nu înțelege că amintirile sunt bucăți de suflet
pe care trebuie să le dai,
oamenii le păzesc pentru că trebuiesc dăruite, nu furate,
tu acum ești mică, primești
și așa îți faci un suflet, apoi vei începe să îl împarți.
de ce să fac asta?
de ce își împart oamenii sufletul?
pentru că l-au primit,
sufletul unui om moare singur,
trăiește în ceilalți,
pentru că doar sufletul se poate dărui
nu poți face cadou ceea ce nu simți.
dar florile? dar cărțile? dar jucăriile?
nu, draga mea, acelea sunt lucruri,
tot ceea ce ai e ceea ce ai simțit,
sufletul,
și atât îi poți da unui om.
dar de ce oameni îl dau pe bucăți?
draga mea, pentru că așa îl primesc.

despre dimineți

dimineața ca o urmă de pas,
ceasul ce sună tardiv,
nu te poți trezi din iubire,
lumina și zîmbetul tău!

chipul meu , ochii tăi,
atingeri în timp ,amănunte,
drumul ce stă, între noi
brațele tale și anotimpuri.

fărîme de vorbe, luna
un abandon și o limită unde
copacii , umbre pe piept
au aripi de om și urme de lup.

cuvinte cu miros de pîine,
gust de fîntînă, aspru și lin,
trupul tău ca o vină, și eu,
descinderi în noi ,întrebări.

atingeri de lut, vin de soi,
zgomote dulci și chitări,
un gest ca un punct,
doi, și-un zîmbet răspuns.