despre iarnă

iubesc zăpada, ca toată lumea, acoperă!
nu mă gîndesc la primăvară,
când afli că lîngă ale tale au lasat şi alţii...
şi copilul meu cum desenează,
oameni de zăpadă fără nasturi.
o întreb de ce şi zîmbeşte.
nu-mi răspunde, dar ştiu.
ce rămîne dacă dezbraci un om de zăpadă?
amintiri. gesturi. vise. zîmbete.
e copil, alege ce vrea din alb,
eu, eu îi întind mîna şi o duc acasă,
aşa ştiu eu să îi fac un om de zăpadă.
iarna e anotimpul cînd toţi se cred mai buni,
de la fulgi, spune ea,
crede că fulgii cad din aripi de înger,
că sînt un dar, ca mugurii,
dacă o întrebi de alt anotimp. altă filosofie de şase ani.
ninge, şi-mi amintesc păsări zgribulite,
le priveam pe fereastră cum mîncau din restul de cină.
ninge, şi mi-e dor de o sobă, cu lemne ,
copaci să-i plîng în somn .
ninge.
şi am doar teama.
că nu vor fi destui muguri
cît să-i facă verde în suflet.

despre ani

unele lucuri au nuanţe tîrzii,
ca o vînătaie,
pui plasturi pe gest, simple impresii,
sufletul urlă, cui pasă?
poţi să despici un om folosind cuvintele lui,
nu ajută!
se arată doar ce rămîne, doruri,
greu de cuprins în trup.
alte lucruri au reflexe, tardive,
oamenii trec, tu stai şi crezi că aud.
regret , n-am fost primăvară, ningea,
muguri de om, îngheţaţi.
răspunsul, treceri de pieton, albe,
semafoare blocînd atingeri,
îţi spui. anotimpul ăsta mă depăşeşte.
şi taci.
şi te ridici, şi te revolţi,
şi eşti un an întreg de suferinţă,
rătăcit printre ceilalţi.
contează?

despre munte

îţi aminteşti, rucsacul meu cu cadru,
fotografie veche, cu munţi-n buzunar,
cum ne umbla, rebel prin plete vîntul,
îţi aminteşti?
te uită-n calendar!
şi spune-mi amănunte, încet cum se coboară
destinul, flori de colţ, şi umbre pe tăceri.
dimineţi cu ace de brad
şi ape, tremurătoare porţi în brebenei albaştri,
liliac cu parfum peste văi, paşi cu aromă de calcar,
nebuni, şi uitaţi copii .
roua pe lemn, aburind focul trist,
chitara ce doarme-n molizi,
rătăciri, suflet de lună,
zîmbete, popas, şi o stînă.
miresme de foc, alungări de cuvinte,
fumul din tot, drumeţi,
cărare cu umblet mai rar, animale şi flori,
necuvinte,
un prag , un hotar, pietre,
mîini apucînd mîini, înainte.

despre pendul

auzi? îmbătrînesc copacii lîngă noi,
frunze apleacă ramuri pînă la lut.
de ce taci?
deschide ochii, întinde mîna,
şopteşte.
sînt lîngă tine , mi-e sete şi teamă,
umbli prin mine încălţat,
ridică privirea pînă la soare!
oamenii vin, oamenii pleacă,
fiece suflet e gară, cu flori răspîndind parfum
de bun rămas.
amintiri trec prin guri, de la om la om,
ca un sărut, ca un apus,
noaptea visele prind viaţă.
de ce taci?
trecători au ochii tăi, acum aproape,
acum departe, ca un pendul,
rupt din sufletul meu.
porumbei cu aripi închise, firesc,
hrana din palme,
îţi aminteşti nelămurirea?
cum se iubesc doi oameni, definitiv?

despre decupări

toată dragostea asta are gust amar,
o coajă de portocală rătăcită între cuvinte.
mîna întinsă ca şi cum ai îmblînzi un animal
şi dorul meu de atingere.
tu crezi că sufletul meu poartă linişti,
eu visez timpul, pierdut în braţe,
cît de linişte să fie-n război?
cît poate duce la gură apa, setea!
mă priveşti zîmbind clipele,
mă alint aleatoriu, mîna mea aşteaptă,
nefiresc, luna.
mă cerţi că sînt ape, te iert că eşti mîine,
îmi spui vorbe multe, ascult ce-i în mine,
copii cu nuanţe de roz decupează firesc
paşi şi minuni, comori, şi refugii,
eu tac, supărată, tu dormi, obosit,
ce-i pasă, scîrţîie o poartă,
fluturi mor,
e anotimpul cînd renunţă.
somn uşor.