despre despărţiri

plouă cînd luna seceră norii
cu vise de apă drămuind rătăciri,
atingeri de ieri.
plouă cînd pleci, un joc interzis,
în palme adun amintiri pentru mîine
si ochii se-nchid ca o carte,
aproape de gară.
tu lasă-mi o noapte, o lună prea plină
să doară străjerul şi clipa nebună...
poveri se-oglindesc în şosele
şi şoapte alungă mistere în azi,
ai cheia la tine să fereci odaia
cu spaime şi umbre pe-obraz?
se-apleacă de grijă pomii spre frunze
pe tîmplă să simţi mîna mea,
ard lumînări străine-n ferestre
întoarceri de doi înspre ploi.
urmează o veste
va ninge iubite-n galop ,departe pe văi...
plouă cînd noaptea ajunge frumoasă
se iartă pe sine , ne iartă pe noi,
privim amănunte pe-un lujer de sticlă
şi primăveri se ghicesc,
îmi laşi ca monedă uitarea
iar luna-ţi seceră norii în cale,
poveri duc şosele
şi pomii îţi plîng
grabitele frunze spre ierni...
despărţiri de o clipă.

.

.

.

.

.

.

foto Matei Cătălin

despre dor

cum defineşti dorul?

ca o lipsă?

nu, ca o împlinire.

de ce?

dorul e modul meu de a fi cu tine cînd nu eşti,

e locul unde depănăm amintiri despre viitor,

cînd mi-e dor de tine îmi ascult sufletul

vorbeste despre vînători

cum aşa?

ştii şi tu,

iubirea şi dorul sînt ca vînatul şi prada lui

nu pot evolua şi nu pot trăi unul fără altul

a te iubi e fericire,

a-mi fi dor e foame

foame de fericire.

cînd vii dorul eşti tu,

cînd pleci iubirea sînt eu

cînd stai dorul e iubire

cînd vin dorul sînt eu

cînd plec iubirea eşti tu

cînd stau iubirea e dor,

e un joc

fără reguli, fără spaţiu, fără arbitri,

are miză?

are.

ce cîştigăm?

timp,

timp pentru noi.