despre dor

spune-mi, mamă, ce e ăla dor?
of, draga mea, grea întrebare, ca naşterea.
de ce?
cînd îţi e dor ştii de ce,
lipsa te face să suferi.
suferinţa doare, dar în acelaşi timp e plăcută,
nu poate să îţi fie dor dacă nu iubeşti.
cînd vine, e ca ca atunci cînd te-am văzut prima oară,
doi ochi, între viaţă şi moarte.
cine să vină?
cînd dorul e împlinit e totul,
tu ai fost viaţa mea de după mine,
dorul e viaţa după iubire.
nu înţeleg.
e ca şi cum ar ninge,
şi vrei să aduni în palme zăpadă,
suficient pentru un om,
dar tu eşti cald, şi se topesc fulgii odată cu visele tale,
şi suferi, şi nu vezi că în jur iarna ajută.
te limitezi le tine şi nu vezi,
cum timpul e popas şi adăpost.
casa e adăpost, mami, nu timpul.
casa e doar o clipă, timpul te învaţă
ce?
să fii.
cînd eşti, poţi avea orice,
te rezumi doar la un trup,
şi la un suflet.
asta sîntem, amalgam de lut şi stare.
mami?
da, draga mea?
mie mi-e dor de mîine.
ţie?

despre fericire

mi-ai lipsit toată ziua.
să-ţi povestec.
mi-am luat o nouă pastă de dinţi,
spală tot ce e amar, că e regret, că e triumf,
amalgamul acela de senzaţii ce ne dădea dureri de cap.
acum am zîmbetul limpede, recunosc,
e doar de efect, sufletul caută,
mda, tu ştii asta, orice aş face eşti tu,
mă mai uit în oglindă, cînd nu eşti,
şi simt cum braţele tale mă cuprind,
îmi scutur trupul obosit şi încerc să te fentez,
inutil, dragostea ta îmi pătunde în carne
ca un loc, căutându-şi timpul.
fobii!
mi-teamă de final ca mugurilor de floare!
de ce-aş nega iubirea?
pentru pietre,
pentru ape,
pentru vînt.
pentru foc,
mă ascund obişnuită să te simt
şi rîd, nebună,nebună ca o floare ce nu vrea corolă.
cum să definesc fericirea?
te-am întrebat asta şi m-ai privit ironic.
palma ta pe inima mea, şi gata, nimic
fără contur.
ştiam , ştiai că ştiu, aceeaşi durere,
fertilă şi ceasul indulgent, timpul
ce şi-a pierdut în părul meu rostul,
palmele tale, anunţînd dimineaţa,
oamenii , oamenii trecînd pe lângă noi
ca pe lîngă o molimă...
cît de rău să fie,
cînd eşti infestat cu iubire?