despre verde

îţi aminteşti, clipa cuvînt,
locul unde palmele adună vînt?
îţi aminteşti trupul răscruce, ochii plecaţi
spre tîmplă?
uneori cred că zorile dor ascultînd luna,
ca o definiţie a erorii.
eu mă strecor, erată, în viaţa ta,
tu, subliniezi tardiv greşelile de intonaţie.
pielea mea are gust de rouă,
gura ta seceră gestul ,
cineva duce la şcoală timpul,
umbra ce rămîne e doar viitor.
mi-e dor de tine ca de-o urnă,
unde-a rămas vîntul,
ultima redută mai grea ca ploaia.
astăzi iubesc salcîmii, mîine marea,
cineva cîntă o doină,
ne domolim sufletele şi gîndurile...
verde, verde, adînc!