e vremea să pictăm copite

a bătut orologiul de zece

pumni, aşa stau anii în pîntecul meu

e vremea abandonului

s-au copt palmele coapsele frunţile

acum se pleacă în munţi

cu albia alături

mică, tot mai mică precum umbra

n-am mîncat de atunci

gestul pare tardiv ca şi rucsacul din spate

căprioarele au gît subţire

copite înalte şi ochii cît mintea

aşa se fotografiază desfrîul

cum se aşează în straturi cartea

la marginea drumului

anii stau vineţi în pîntecul meu

în rucsac am voci înrămate

copile tu taci

e vremea obişnuinţei

la cină avem!

mă mulez albastru pe un zîmbet perfect
taci parcă ai fi cucerit atlantida la poker
mîna ta îmi devorează umbra
aproape, mai aproape...
la cină am avut unicorni
tu ştiai că nu suport magia
aşa mi-am agăţat în pîntec golul
of
mă mulez roşu pe scaun
e timpul pentru poveşti
ochii se scurg în pahare opace
nimeni nu tace , nimeni nu vrea
la marginea mesei un dulap
înghite resturi
mă mulez indigo pe suflet
aş dormi cu capul pe podele
beată de drum înapoi
mă mulez carne pe mine
şi urlu
...

la cină avem ....

poveşti cu mere şi dans

ştim cu toţii cum devine viaţa de la un timp
ritual de înghiţit, amorţit ,disecat, uitat, plecat
astăzi n-am fost mai aproape de mîine decît ieri
mi-am cumpărat sandale noi, las alte urme pe unde trec
prin casă mă port lăbărţat
am aceeaşi senzaţie că un om în plus
nu-mi va umple sufletul
mai sper în iubire din obişnuinţă
îmi plăcea finalul poveştii mereu
acum nu-mi mai aduc aminte
nici începutul nici conţinutul unei iubiri
finalul are gust de palme transpirate, gratii, umeri arşi
şi lipsa unui loc unde să-ţi aşezi trupul
aşa cum stă povestea într-o carte


dar astea sînt aiureli de împuşcat amanţi
acum îmi iau trupul
şi mă car în ziua cea mai lungă
acolo cresc mere din palmele tale
eu am trupul roz
şi dansez tribal
iubirea

cum nu se vorbeşte despre dragoste

e timpul să-mi vorbeşti

spune-mi despre locul unde îţi aşezi răsuflarea

cum se umezesc buzele cînd tragi din ţigară

ca dintr-un trup dorit

povesteşte-mi forme de-a iubi pînă la sînge

deschide-mi coastele şi numară-mi inimile

e vremea luptei

a ruperii de braţe tălpi umeri

a împiertirii în ochi şi-a foamei

e vremea luptei

poveri de doi

numărători impare

o tîmplă

şi-un abis

apoi să-mi spui poveşti

de urcat scări

tramvaie

palme

nu cred că am fost prea coerentă

încă mă joc de-a omida şi rod

din trup spre lumină

poveşti despre nimic

ţi-aş scrie despre nimicuri

cîte cuvinte încap într-o iubire

cum mi-am amanetat frustrările pentru

felul acela definitiv de a uita seara

despre clipe fără de gust

devorări cu toate simţurile atingeri frisoane

apoi aş rupe tot ce am spus

probablil n-aş încăpea într-un plic

aşa cum nu mi-aş tatua nimic pe dinafară

pînă mîine

vor mai trece vreo două trei iubiri

vor redenumi strada

vor zugravi în culori acute

piane salvamari şi zebre

noaptea se iubeşte

se urlă

se iartă

se moare

nu pot să-ţi scriu

despre cum m-aş îmbrăca în mireasă

şi aş fugi

detest crucile aşa cum nu pot

să mă închei la adidaşi

cum nu am fost de două ori cîine

am o stare aşa :

imperfecţiuni cu mine şi doi cîini abandonaţi

trag jaluzelele şi urlu

spun poveşti despre amanţii mei

paharele mele

trupurile mele

neîntoarcerile mele

despre cum se stinge lumina

cum se prăbuşeşte tunelul

dar a devenit prea erotic totul şi nu am chef

explicaţiile sînt dezactivate

liftul nu merge

iar vecina de la şapte e în concediu

mîine voi trece pe lîngă uşă ca pe lîngă abator

fluierînd dezinvolt

triumful trenului ce-a mai exclus o haltă

am un chef aşa

să stau în pielea goală şi să nu-mi pese

de toate hainele

ce le-aş fi putut purta

picturile alexei