despre lipsă

mi-aş mai pune întrebări, dacă n-ar fi aşa rece anotimpul,
uneori cred că frunzele cad doar aşa, să deruteze,
altfel de ce le-ar plăcea copacilor vîntul?
trec peste astea, dimineaţa tîrzie aduce zgomot,
oraşul trozneşte a grabă, murmur ora cu detaşarea trenului,
fără cafea, unde stau eu cafeaua e doar o iluzie.
trec visul cu uitare, trec şi ziua ce vine la fel,
visele mele au conotaţii sf, impropii.
ştiu calea, sînt un robot leneş, urmez paşii de ieri,
variază uneori trecătorii.
nu muncesc, stau, aştept dezlegarea, ca un cîine ,
cînd scap uit ce-am aşteptat, doar scheaun.
iar noaptea, cu greu asumată, mă face să-ntreb.
nu mi-am găsit rostul pînă la tine,
mai zbor uneori, clipe de frică,
în rest, te privesc dormind, şi tac,
ce-aş face de te trezesc?

despre fărîme

am nevoie de spaţiu să-mi iert cuvintele,
de trup să uit timpul,
şi de încă un om, să fiu rezonabilă.
întind mîinile cu foamea pulsînd în vene
şi nu renunţ, nu, cu ochii.
după cortină, aşa simt tăcerea,
umbra unui eşec ratat.
fărîme de gînd ,carusel pervers,
adunînd pe băţ, vată de zahăr,
elogii, miresme, o frunză bătrînă,
tabloul de ieri, astăzi, mahmureli cu chip de vină
tardiv. viitorul.
dacă mă întrebi, îţi răspund, furioasă,
dacă nu, trec strada şi privesc în vitine,
himere croite , podeţe podite-n culori.
şi îmi aduc aminte ceasul cînd stau,
goală ca un popas, margini de drum, călători,
respiraţii de nori, risipe.
noaptea, noaptea nu mai văd amănunte,
fac ce ştiu, îngîn luna, sar oameni, uit lumini
şi tac, ceas bătrîn, inimă rea,
iubire ,
zîmbesc, de ce ?
şi cum nu am obosit, mă cert cu brazii,
conuri!

despre copaci

mi-am tatuat pe tîmple ani, rotunzi ca de copaci,
vis călător şi-un vreasc de veac m-a rătăcit
în ochii tăi am frunze, şi rădăcini în ceas stricat
mă tulbur printre aripi, nu îngeri, adieri de ieri,
cînd vine iarna amorţesc în clipe, adînc, ca o fîntînă,
cu braţele ca nişte şine, aştept o primăvară
să mai vină.
şi vine şi-mi pleznesc pe buze muguri, cu gustul tău,
de clipe pline, zîmbesc la frunzele pămînt,
ca o uitare de cuvînt.
doar ploaia mai anină trupul , cu-atingeri lungi
de timp prea scurt, cum numai amintiri
mai pot spăla trecutul din priviri.
inevitabil vine setea, o vară cu tristeţi uscate,
răstălmăcind tot ce ating, pămînt şi timp
se coc sub ultim anotimp preludii de iubiri.
cu toamna trec şi răni şi vină,
culori îngenunchează un răstimp,
da, inocente stau în palme reci atingeri
şi-n ape cad, rugină.
sînt trecător prin timp ca o liană,
nu am destinul de copac,
în trupul tău mă regăsesc, mă pierd,
şi tac şi-ngîn şi mor şi cer .
lumină.

despre indiferenţe

mi-am luat un cal albastu, l-am visat întâi,
l-am găsit, acum e-al meu, şi oamenii cred,
că e derbedeu!
mama-mi spune ieri n-ai fost, ştiu tabloul,
l-am primit cînd eram un suflet, şi decorul,
ca risipă!
am citit o carte lungă, cu coperţi de piele,
sufletul meu mai anină, de ea, vise, pietre,
vagă reuşită!
cine să iubească noaptea, ca durere?
dimineţi cu amintiri, tardive,
doar plăcere.
m-am obişnuit cu lumea, trece fară vină,
ninge, plouă, vin copaci, vin din urmă,
clipe.

despre simplitate

mă iubeşti?
da!
de ce?
pentru că îmi porţi visele.
cum aşa?
e simplu! eu îmi doresc o îmbrăţişare,
tu mă ţii în braţe cînd dorm.
aşa de simplu?
da!

despre noi

uneori sînt pasăre, cu inutile aripi,
noaptea îngîn  luna, şi zbor.
îmi întinzi mîna , îmi aplec fruntea,
atingeri de vise-n fîntîni,
şi zîmbetul tău, clepsidră,
drămuind timp şi zbor.
te iubesc, fiinţă cu ochi adînci,
te iubesc în locuri ucise,
în drumuri şi-n umbre,
în zile cu soare,
în ploaia cenuşă.
alteori sînt om,
suflet greu ca marea,
trist şi albastru,
ma atingi şi mă ierţi,
ca un trecător, visarea.
te iubesc, om cu trup de noapte,
cald şi uitat în şoapte.
plîng dimineţi despărţiri,
trec trenuri prin gări,
cuvinte obosesc.
niciodată nu sînt taină,
prin mine petreci,
murmur şi rîu, promise poteci,
te iubesc atunci,
suflet de iarnă,
alb şi pădure,
focul din uşă,
cu rugă, în trupul tău,
popas.

despre iluzii

nu poţi fi trecător prin viaţa unui om,
cînd iubeşti nu e ca şi cum ai traversa o stradă
nu poţi spune te iubesc aşa cum împarţi o pîine,
sufletul se simte, nu se dăruieşte.
am iubit o floare
tristă şi limitată în ghiveciul ei, mereu prăfuit,
a trecut anotimpul, iubirea mea şi gestul
ce-i ştergea de praf frunzele.
am iubit un cîine,meru în pasul meu,
umbra pe care nu o căutam, o găseam,
a pierit cu vîntul, timpul prea scurt i-a pus amintirea
pe frunze.
am iubit un om, cu braţe înfipte în inima mea,
şi şoapte, cîntece vechi mirosind a bunici,
am iubit un om,
mirosul lui pe pielea mea,
iluzii de cuvinte.
nerostindu-l s-a stins,
ca un loc interzis.
singur.
şi da, iubesc.
trecător prin tine.
etern.