despre nimic

oamenii fug.
din obişnuinţă,
cînd le e sete, cînd se simt plini,
un fel de autoapărare.
au îvăţat copacii să doară,
umbrele să strige,
oamenii doar să plece.
copii sînt aripi. cîntă şi privesc.
pentru zîmbetul lor
stăm în faţa lor, ca la semafor.
aşteptăm ...
cum să-ţi explic despre iubire?
nu pot, prin toate oasele mele trec ziduri
m-aş ridica să îţi spun,
m-aş dărîma,
ar fi un mod de a regreta
şi ăsta n-ar fi un raspuns.
îţi aminteşti luna?
are culoarea nopţii, negru-argintie,
doare cînd închizi ochii, are aromă de abandon,
te rătăceşte şi te intrigă,
face din cuvinte tăcere şi se umbreşte
cînd nu mai găseşte popas.
cam asta îţi pot spune despre iubire.
nu are nimic în comun cu nimic,
există,
şi e un mod de a respira
cînd aerul devine greu de trupuri.