despre gări

îmi puneam cireşe la urechi cu gîndul la zîmbete

era ceva aparte în modul în care te priveau oamenii aşa gătită

unii se gîndeau la fruct, alţii la tine

vedeam în jur un zîmbet general, ca o sărbătoare a recoltei

nu-mi plac cireşele, era modul meu rebel într-o lume

mama spăla în silă patru copii,
tata iubea păstrăvii şi faptul că pleca de acasă după ei,

fraţii mei îndurau muntele

eu l-am iubit

se condundă si acum cu fragii,

roşii, ca o rană pînă în adîncul sufletului

îmi amintesc gustul de fragi şi de moarte

ca o locuţiune a iubirii...

toate trec, precum un vapor prin vene

acum aici, acum acolo, tot ducînd bucăţi de oameni.

astăzi îmi pun culori

iubesc negrul şi mă ascund după el

probabil mi-am uitat sufletul într-o noapte

şi n-am mai ştiut să mă întorc la el.

oamenii cred că sînt singură, dar nu,

sînt un loc de unde se pleacă

asta înseamnă că se şi vine

şi îmi e bine aşa

iubesc lucrurile care trec prin mine fără să rămînă

şi asta e cel mai bun lucru ce i se poate întîmpla unui om,

gara.