despre rostiri

sînt clipe ce-ţi cer amînare,
un zîmbet tardiv într-o seară
nici astăzi şi nici ieri,
sînt corzi învelind o chitară

îmi spui că oamenii sînt jumătăţi
în colţ de inimă un loc se cere plin,
un scaun şi-un pahar de vin,
la soba ce deschide dimineţi,
şi noi, înduplecîndu-ne , rostind poveşti.

sînt paşi ce stau ca o lumină
pe unde trupuri se petrec
în răsărit e teamă şi e vină
şi-am să rămîn şi am să plec

îţi povesteam de oameni ca o rugă,
nici eu, nici ei,
sălbatice treceau prin zare muze, cu ochi de lup,
ca nicăieri rîdeai ,
iar limitele casei oglindeau în aşternuturi
plăpînde umbre, din noi, uitate gesturi.

hai vino! vin! a cîta oară?
atingi cînd taci cuvinte,
să nu doară
în locul fără timp şi gară.

ne lămurim , puţine sînt rostite,
cînd te iubesc,
întîia oară!