atemporale

noaptea oamenii au trupul gol ,
lumina e un lucru trist,
spre dimineaţă visele se trec, frunze rătăcind copacul.
pentu fiecare mîngîere amintiri,
seci şi reci oameni de zăpadă ce uită.

e greu de spus în cuvinte ce margini are singurătatea,
îţi aduci aminte, stingi lumina sau închizi ochii,
ca o pîine, cam aşa o simţi
o foame şi un dor de a te împărţi.
nu plîng oamenii din atîta lucru, doar suflete se dezbracă de trup
şi zboară.

mi-am spus că liniştea e modul banal de a adormi timpul
şi-am urlat luna pîna la soare,
mi-au zîmbit copiii, mereu zimbesc, orice ai face
sinceri, nu te poţi ascunde în spatele lor,
nu ai gîndul, doar tendinţa de a da, iar ,ca o pîine.

mă obsedează mirosul ei şi zgomotul obosit al brutăriilor.

noaptea oamenii au trupul gol, şi simt,
spre dimineaţă pleacă, trenuri din gări,
cu o destinaţie fixă şi dorul nebun de altceva
un telefon, sau o ţigară în mînă.

există un echilibru în toate, iubirea ca un plasture,
peste buze, peste drum, peste gest,
inactivi oameni fericiţi şi singuri,
un cuib, gol şi plin...
amintiri de aripi şi copii
zile şi nopţi cu lună şi lumină,
zîmbind.

pentru tine, amintiri

se-aud în noapte amintiri,
trecute peste toate,
par păsări obosite
stînd printre noi o vreme.
un liliac sălbăticit
îşi poartă viaţa scurtă
pe unde doar copii fiind
am mai întors o undă.
în rîul fără de frînturi
nici ziduri nu-şi au locul
hălăduiesc , atîta ştiu,
oglindă... oameni, locuri.
ssst!
este noaptea lunii pline
şi-a unui fericit amurg,
doi, şi spre dimineaţă ,
doar unul,
aripi care curg.
e noaptea unei alte lumi,
efervescentă ca o vină,
şi-n loc de şa, şi-n loc de murg,
fîntîni,
şi sete de lumină.
atinge-mă şi lasă-mă să stau
cum muntele sub brazi ,
tu zboară sus,
căci clipe au
mereu un loc în plus.
e noaptea cînd cuvinte tac,
şi ne vorbesc asemenea,
ce importanţă să mai dau?
am şi firesc, şi cremenea.
te iert că mă iubeşti atît de mult,
te ţin în locul meu o viaţă,
e noaptea cînd noi sîntem
şi oameni de zăpadă
nu îngheaţă.
ssst...
lasă-mă să te iubesc o clipă,
ssst...,
care clipă?
-n care viaţă?

despre iubire

ce faci cînd iubeşti?
îţi pui viaţa amanet.
cui?
lumii.
ce iei pe ea?
fericire.
o recuperezi vreodată?
nu.
de ce?
dacă eşti fericit nu mai vrei altceva,
nici măcar viaţa ta.
lumea nu are ce face cu ea.
o păstrează, nu o poate folosi,
nimeni nu poate trăi viaţa altuia,
nimeni nu vrea să fie tu,
mai ales că ai renunţat la ea.
nu înţeleg.
e simplu. le dai oamenilor ce vor de la tine.
viaţa ta. atît are un om de oferit lumii.
în schimb ea îţi dă fericirea.
ăsta e un lucru fără valoare cînd vorbim despre toţi,
la un loc.
nimănui nu îi pasă că eşti, sau nu fericit,
nu se cer decît ore, zile, luni, ani,
în care să ce?
să le aparţii.
nu-i interesează ce faci în timpul liber.
mai ai?
desigur.
cînd iubeşti eşti liber.
nimeni nu-ţi poate lua viaţa dacă iubeşti,
dar lumea crede că te ţine.
unde?
în ea, fără oameni lumea nu ar fi.
nu eşti om dacă iubeşti?
nu eşti,
eşti totul.