miercuri, 8 februarie 2012

despre oameni de zăpadă

te iubesc!
auzi asta printre gîndurile tale?
am obosit să bat inimă în mine!
zîmbeşti.
deschizi porţi spre nicăieri,
copii cu aripi de fluturi, roz, desenează aerul
nori obosiţi de vînt cedează,
raiul, un loc mic, prea mic pentru inima mea mare!
tu nu auzi!
latră cîini străini în inima mea!
întinde mîna, aprinde o stea, renunţă un gest,
cît ştii ,sau taci,
te adun din priviri!
omul de nea e un lucru bizar,
peste tot dau de el, zîmbeşte fugar,
între ape îmi spune,
eu curg, spre pămînt.
mai lasă-mi o clipă desenul de nea,
cît să-mi aprind o ţigară,
un gest neatent.
ce fac cu inima mea?
tic, tac,
timpul
insolent!

vineri, 3 februarie 2012

despre zăpadă

ninge! pentru prima oară în iarna asta ninge,
liniştit, şi parcă văd copilul întorcînd lumea
cu josul în sus, un glob...
anii ei au puţine piedici, zîmbeşte şi cînd o doare,
eu mă gîndesc la copaci, la frig, să-i ierte.
copilul din mine a uitat primăvara,
copilul meu este, şi zburdă frenetic,
şi oameni de zăpadă îi părem toţi,
cîntă, cîntă cu glasul mării, al muntelui,
cîntă iarna cu bucurie.
o privesc amintindu-mi setea de zăpadă.
oraşul trozneşte ca un pom bătrîn,
străzi inutile trec paralel cu gîndurile mele...
nu recunosc!
anii nu mi-au umbrit iarna,
doar trupul.
ea rîde! mă ia de mînă şi cîntă!
uite mami, fluturi de zăpadă!
ştii, spune, ei cad din aripi de înger!
zîmbeşte mami, îngerii se pregătesc de primăvară!