sâmbătă, 28 august 2010

despre ...


mă iubeşti?
da!
dacă aş muri ce ai face?
aş iubi!
cum ai mai face asta?
simplu.
cînd iubesc oamenii sînt aripi,
învaţă sufletul să zboare
nimic nu poate opri asta.
nici moartea?
nimic, am spus.
iubirea e un loc
locurile nu mor
trupul e ca o ancoră, ne leagă de pămînt,
dacă tu mori eu o să sufăr,
dar tot o să te iubesc.
de ce o să suferi?
pentru că ne-am învăţat cu carnea,
te pot iubi şi dacă te ating
şi dacă nu.
atunci la ce-ţi mai sînt de folos viu?
pentru că altfel n-aş mai fi eu.
nu m-ai întrebat asta.
fără tine în braţele mele
nu pot zbura,
dar tu poţi.
asta e definiţia iubirii.

despre gări


îmi puneam cireşe la urechi cu gîndul la zîmbete
era ceva aparte în modul în care te priveau oamenii aşa gătită
unii se gîndeau la fruct, alţii la tine
vedeam în jur un zîmbet general, ca o sărbătoare a recoltei
nu-mi plac cireşele, era modul meu rebel într-o lume
mama spăla în silă patru copii,
tata iubea păstrăvii şi faptul că pleca de acasă după ei,
fraţii mei îndurau muntele
eu l-am iubit
se condundă si acum cu fragii,
roşii, ca o rană pînă în adîncul sufletului
îmi amintesc gustul de fragi şi de moarte
ca o locuţiune a iubirii...
toate trec, precum un vapor prin vene
acum aici, acum acolo, tot ducînd bucăţi de oameni.
astăzi îmi pun culori
iubesc negrul şi mă ascund după el
probabil mi-am uitat sufletul într-o noapte
şi n-am mai ştiut să mă întorc la el.
oamenii cred că sînt singură, dar nu,
sînt un loc de unde se pleacă
asta înseamnă că se şi vine
şi îmi e bine aşa
iubesc lucrurile care trec prin mine fără să rămînă
şi asta e cel mai bun lucru ce i se poate întîmpla unui om,
gara.


vineri, 27 august 2010

despre ploaie


ce faci cînd plouă?
zbor.
cum să faci asta? ploaia cade.
simplu. zbor.
asta nu are legătură cu direcţia.
nu ţi-e frică?
de ce?
că o să te zdrobeşti de pămînt?
nu.
de ce?
pentru că ploaia e un mod de a fi,
există limite pentru că noi îi punem,
şi oamenii sînt ploaie.
nu, nu, oamenii sînt oameni, nu ploaie.
eşti trist.
oamenii cînd iubesc plouă.
cum să plouă, oamenii nu plouă.
eşti singur.
oamenii cînd se găsesc plouă.
ai văzut că ploaia atinge pămîntul printre umbrele?
ce-ţi spune asta?
mie nu îmi place să mă ud.
înţeleg.
de aceea oamenii sînt singuri,
au uitat să iubească ploaia.
eu n-am făcut asta niciodată.
de ce?
pentru că nu-mi place .
de ce?
nu m-am întrebat asta...

marți, 24 august 2010

lună plină


ce faci?
ascult luna!
cum să asculţi luna? ce spune?
spune că nimic nu are limite.
cum aşa?
spune să iubesc.
la naiba! nu înţeleg!
înţelege! spune să tac, să zic, să fiu.
of, e greu. de ce luna?
asta e altă întrebare, încă nu ţi-am răspuns la cealaltă,
răspunde!
vrei?
vreau!
ascult luna pentru că se oglindeşte în oameni
cum aşa?
eşti prost, sau ce?
cînd te oglindeşti în ceva nu vezi decît adevărul
lucrurile ascunse nu au reflexii
nu se regăsesc în negaţii
luna îmi spune să iubesc pentru că altfel
n-aş fi om, doar aş fi.
înţeleg.
de ce luna?
insişti!
da.
fie.
pentru că toată lumea o vede,
puţini o simt
şi mai puţini înţeleg că există
şi pentru că
luna e modul meu de a iubi
înţelegi?
nu.
nu contează.
vezi că astăzi e lună plină.
înţelegi?


vineri, 20 august 2010

despre fugă


probabil că între oameni stă frica,
un fel de abis în care se pierd
altfel nu-mi pot explica de ce privesc în gol.
cu cît te apropii mai mult, cu atît mai rău tulburi un om
îţi simte respiraţia ca pe o ameninţare
încerci să ţi-o ţii şi te îndepărtezi
nu poţi trăi la limita aceea, e vid.
iubim
şi asta nu are legătură cu spaţiul
facem gesturi cît mai rapide, ca o fugă prin foc
după ce a trecut totul tragem aer în piept,
am scăpat cu viaţă .
poate că la limita dintre oameni nu stau uşi
ci cuvinte ce trebuiesc spuse pentru a linişti,
poate că tandreţea nu are legătură cu carnea
ci cu sufletul.
învaţă să atingi un om
aşa poate
nu vei mai scăpa cu viaţă
în definitiv,
murim cîte puţin în fiecare om de care fugim.

joi, 19 august 2010

iubiri cu şi fără lună


oamenii cred că a iubi înseamnă să construieşti,
aşa s-au născut zidurile.
eu cred că zborul are ceva comun cu tăcerea:
liniştea.
luna există pentru că soarele e prea mult
unii oameni nu pot iubi decît singuri
nici lupii nu stau singuri, dar ei îşi împart luna altfel
cu teamă.
cînd un om fuge, există în urma lui ceva ce vrea să lase
lupii au ochii înainte şi văd:
drumul are doar un sens, mai aproape.
dintre toate cuvintele spuse "a renunţa" doare cel mai mult,
sună ca o palmă
pe care n-ai primit-o niciodată cînd ai fugit de acasă,
înseamnă că nimanui nu i-a păsat şi gestul tău a fost inutil.
unii oameni stau şi acesta e apanajul umbrei,
ascunde.
pentru toate lucrurile neînţelese există un cîntec
e mai simplu să asculţi
decît să nu iubeşti.
peste toate
liniştea...

joi, 12 august 2010

despre tăceri


ce faci?
stau.
de ce?
încerc să urăsc.
cum aşa?
pune-mi mîna pe inimă....ce simţi?
bate!
bate, şi, ce simţi?
nimic, bate!
ce-ar trebui să simt?
la dracu!
bate şi apoi stă.
şi cînd stă ce face?
iubeşte.

duminică, 8 august 2010

tablou cu revedere


pentru toate lucrurile nespuse am un remediu,
florile, mai mici, mai aspre, mai colorate,
depinde de cuvinte.
pentru toate gesturile nefăcute există o limită,
a cărnii,
nu poţi trece prin om ca prin pîine, devorînd.
pentru tot ce ar mai fi de spus există clepsidre
fără timp, cu aşteptarea tipărită pe etichetă,
ca un bilet dus, niciodată folosit.

există un loc unde oamenii au îngeri,
îngerii au aripi şi trec peste oameni lejer,
acolo nimic nu are finalitate, ca o rugă, sau ca un blestem,
se suprapun dorinţele ca un bloc
aici eu,
acolo vecina
şi în definitiv,
peste tot oameni.

ţi-am spus că îmi plac cocorii,
au graţia lor cînd stau, aşa cum ai oglindi
în fiece om trecutul.

mai vii?
mai vin.

de ce?
pentru că luna e cîteodată plină,
iar eu am staţie,
în tine.