marți, 30 iunie 2009

poveşti de stat


am să vă spun o poveste...
la marginea unui hău stătea o căprioară
descîlcise-n tîmpla muntelui poteci
la marginea muntelui stăteau ziduri
priveau din adînc
poveţe de zid nu ştia
adormeau în jur
adormeau lucruri fiinţe şi clipe
la marginea unei stări stătea
aşa cum nu ştiuse
ar fi întins aripi carne simţ
se prefăceau în scrum munţii
se adînceau oraşe
se terminau clipe
ea tot stătea
la marginea unui hău stătea
aşteptînd

povestea nu spune nimic
doar curge din degete
ce-ţi mîngîie somnul
a mamă

duminică, 28 iunie 2009

nimic fără final


plouă
îmi plîng de milă creionînd suflete ce le-aş fi avut
noaptea
la capătul culoarului pe care merg spre mine păpuşi
uşa pe unde
îmi mai bagă poştaşul scrisori cu iz de viol
adulmecînd
deschid doar trenurile ce poposesc
în dormitor şuierînd graba îmbulzeala peronul
atunci mă înghesui în mine
ca gunoiul prea plin
adorm şi visez uşi ferecate
suflete-n grevă
şi cheia ce nu o mai găsesc
de la ce rugineşte în mine
sau de la maşina din parcare
nu mai ştiu
apoi cînd tot ce nu mai spun vorbeşte
se apleacă asupra mea vreun paramedic
atît apuc să mai văd

orice final are chenar frumos
de trup
...

fără loc nu poţi defini spaţiul


dacă aş fi gînd m-aş lăsa umbră ca după o ploaie
din care nu poţi scăpa
la marginea mîinii aş sta o secundă
ca un cîine ce n-a muşcat niciodată
în ziarul de mîne m-aş aşeza cu
un pahar de vin
telefonul cu bateria moartă
oglinda şi certitudinea că
va fi atît de cald încît nu va conta
ce va veni...

dacă aş fi trup m-aş încolăci în tine
ca un vierme în fruct
te-aş cuprinde înlăuntru de frică
aşa cum se bea din otravă speranţa


din păcate mereu în locul unde nu sînt
aş putea fi
mai trebuie
doar să trec strada ca şi cum
aş fi singură în lume
...

o singură noapte



între mine şi tine cuvinte ce respiră
în ritmul unei noi cunoaşteri
acolo unde fluturii dezmorţesc
mă cauţi în tălpile goale
muşcînd din umărul
ce ne sprijină noaptea
ca o ploaie decupată din cer
sălbatic pulsînd sub unghii
pămîntul rotund în ochi
ducînd ce nu putem cuprinde
în foşnete de trup
prin aer plutesc vise deschise
mirosul femeii alunecă
din palme...

o singură noapte iubeşti
fără să întrebi





sâmbătă, 27 iunie 2009

un alt fel de a te abandona


cînd clipele au tîmpla mea căruntă
şi mor la pasul lor poteci
atunci te scuturi o secundă şi speri
aleatoriu în iubiri pe veci
în carnea unui nuc străbun respir
inele fără chin ce cresc în plin
cu forma unui timp rotund cu vrere
de gol în simţuri şi declin
aş vrea să poţi uza destinul
ca pe-o mănuşă ce-o încerci
cum se aud din răni suspine
a ce posezi dar nu confirmi
din crude maluri muşcă teama
prejudecăţilor în trei
şi laşi popasului din haină
povara decantărilor în tei

marți, 23 iunie 2009

aiureli matinale


la capătul visului ce deschide
mă ating aripi
acolo unde cuvintele nu-şi au rostul,
unde rotund se întîmplă iubirea
unde se nasc iluzii
aşa cum se întîmplă copii
aşa cum îmi limitezi trupul
la palmele tale
de atîta vreme aduni
încît poţi lăsa urme
dacă va fi să nu te definesc vreodată
voi avea două braţe ofilite
şi un titlu
cu iz de naftalină
aşa cum se aşează la păstrat
cicatricile.


joi, 11 iunie 2009

un el

pentru început, dacă-mi eşti străin să taci
apoi să te apleci şi să-mi şopteşti
mereu străinii sînt mai înalţi şi vorbesc tare
dacă zîmbesc să mă apuci de mînă
ca şi cum ai apuca un cal sălbatec de coamă
e posibil să-mi fie ruşine , să te evit
vorbind vrute şi nevrute cu ochii cît liniştea
într-un final vom face dragoste
ştiu că vei pleca fără să-ţi cer detalii
mai ştiu că străinii au palmele moi
şi respiră atent cînd iubesc
te recunosc ,te îmblînzesc, apoi îţi dau drumul
mai ştiu că la capătul lor e un cîntec,
aşa a fost aşezat.

există un loc pentru orice


pentru fiecare umăr există o povară
o aripă ce trage aerul în jos, peste trup
pentru mine există o uşă
pe care mi-o pun inimă în acelaşi loc unde
se pune tîmpla pe buze.
din cînd în cînd trag clopotele
ca şi cum mi-aş drege glasul
apoi abdic
şi desenez pe fiece zid simbolul tăcerii
un trifoi
a patra se află acolo unde dor umerii
există o logică a abandonului
aceea în care mă oglindesc curat
în nimic
impurităţile vin de la mersul pe sîrmă
există mereu aşchii în spaţiul virgin
plouă uneori atunci durerea trece
se scurg acoprişri cu case cu tot în tăcerea vinovată
a căderii de sus,
atunci dorm.



marți, 9 iunie 2009

dezvăţare


te ştiam, dimineaţa cînd luam tramvaiul erai în acelaşi loc
ca o amprentă a zilei, îmi fluturai genele pe dinlăuntru
zîmbeam tot aşa, a pagubă
de parcă se sfîrşiseră toate gesturile
mă dureau coastele a mers tîrîş pînă la tine
pe omoplaţi scrijeleam amintiri de aripi
cerule!
dau în mintea copiilor
m-aş ghemui în palma ta ca un zmeu rănit
pînă la prima intersecţie măcar
de acolo nimic nu scapă
ţine doar ochii închişi
de la mine pînă la zmeu ,
va fi greu să renunţ la atîta pămînt

astăzi nu mi-am mai luat bilet,
am obosit să şlefuiesc secunde

în oraş s-a mai deschis un loc de închiriat
amatorilor de zbor.

fără maci


pentru început...mă numesc şi am şi haine să mă îmbrac
undeva există un uter dovadă că am fost doi
altundeva un trup ampentă că am fost iar
din doi în doi îmi număr respiraţiile
fac economie de spaţiu, urăsc să fiu povară trecutului
ceasul meu merge cu o oră înainte, îmi place să ştiu ce se va întîmpla
aşa cum nu-mi suport umbra, mereu mă aşez perendicular
nu că aş rezolva ceva, dar măcar mă dor atît de tare colţurile încît nu uit
din cînd în cînd zugrăveşte cineva prin mine
culori obscure, stridente, combinate, aleatorii, mate....
la capătul respiraţiei e un culoar
duce la inimă,
nu abuzaţi de el, vă rog,
cuierul în care îmi las simţurile adesea a putrezit
unele dintre ele mai asudă, altele mai lăcrimează,
poate mai şi trec peste inhibiţii şi mă piş pe el
poate, nu am de unde afla
în jurul meu stau lanuri
pline de maci, ca o nerodire
pîinea cu gust de roşu ce nu suportă arome
la dreapta
la stînga
înainte
înapoi
sus
jos
pătratul perfect în care se coace
trupul
din care cine nu ar muşca măcar cu ciudă...
rămîn totuşi destule cuvinte
cît să mă dezbraci
fără să-mi fie frică.

luni, 8 iunie 2009

pregătiri de somn


e seară, îmi pun tîmpla pe geam, gest simplu, inutil pentru alţii
aşa simt pulsul nopţii, acea bătaie de inimă închipuită
ce-mi spintecă talpa copită
drumeţ să nu fiu, doar magie visului ce va veni
e seară, mă dor umerii de povara soarelui
atîta lumină simtomatic în dinţi o simt
ca nisipul de pe fructul nespălat
ritualul cuprinde şi uşa pe care năpădesc amintiri
o deschid la ore impare, din obişnunţă,
după ce se întîmplă amestecul mă dizolv benevol
în spaţiul ce nu-s spre a fi
iluzii, atît ,
umerii ce mă usucă a soare,
mărul din care am muşcat fără vină
şi umbra ce nu lasă luna atît de adînc
semn de viaţă, împing
la răscruce de braţe copilul ce visează
inorogul din mine
hălăduind.

duminică, 7 iunie 2009

gînduri de seară


unele lucruri îmi dau de gîndit doar pentru că le ştiu, dar le ignor, prezenţa lor în afara mea mă sperie, încerc mereu să uit întrebarea retorică (cum altfel) gen CINE SÎNT EU?

păi nici mama nu are răspunsul, e mult de explicat, dar văile prin care am umblat din vina ei nu umplu locurile goale de la spectacolul pe care-l dau, eu cocoţată semeţ pe scena unei vieţi ca oricare alta.
nici o umbră nu am de rgeret, nici un gard să-mi ţină aproape amintirile urîte, nimic, de fapt nimic tind să devin, o negare a unui trecut , a unui prezent, a unui eu ce mi-e drag, confortabil, dar prea eu, prea , prea...

o să vă întreaţi unde-i poanta, nu-i!
doar mîine va fi altfel, mereu mîine e altfel, pînă devine azi, atunci e la fel, atunci, tinde spre ieri, spre lucrurile pe care le ignor...
poate că nu sînt decît piatra de mormînt de la capul vieţii mele, m-am îngropat de tînără să nu-mi duc grija mai tîrziu cînd voi fi obosită.
cum toate trec pe lîngă mine, am locul dintre braţe gol....şuieră vîntul a pagubă, ar spune vreun bunic oftînd a eu le ştiu pe toate.

dacă mă veţi dezgropa pe aici, să nu uitaţi, mereu mă sperie lucrurile ce-mi dau de gîndit!

reversul serilor


seara nu-mi găsesc locul, pereţii mă înfrîng mereu
în acelaşi joc de-a evadarea
aerul lung respirat mă îngînă
îmi pun o bere visînd la şezlongul pe care n-aş sta,
dar l-aş vrea, asezonat cu timpul pe care nu l-aş mai începe
berea-i rece,tălpile mele mimează zborul
confortabil scaunul de la calculator, atît de ,încît mă dor şi venele
dar tot mimez că zbor, virtual măcar
deşi ştiu
dimineaţa mă va durea capul, voi regreta începutul epopeeiAdăugaţi videoclip
sfîrşitul nu-l ţin minte niciodată, doar urmele amintesc
dinţii tăi pe umărul meu,
cutiile goale din gunoi,
resturi de gînd postate aiurea
în speranţa că cineva, oricine,
mă va lua de mîna cu care nu scriu, nu beau, nu mănînc, nu fac dragoste,
şi-mi va pune în ea moneda
pe cealaltă parte.


clipe devreme


dimineaţa îmi pun gîndurile pe bigudiuri
îmi acopăr cearcănele din tălpi
trag tot spaţiul în piept, să aibă loc visele de zburat
cobor jaluzelele, pielea mea iubeşte doar luna
şi prima stradă la stînga,cu inerentele căderi din braţe.
cafeaua are refrenuri, le urăsc repetiţia clară
voi fi, voi, voi, voi fi, voi...
o incantaţie din copilărie, rugăciunea mamei.
am două braţe şi nu le folosesc în acelaşi scop
deşi nu mai fumez, nu ţin cu ambele mîini deşteptarea
papucii mei mari miros deja
ce rost ar avea săpunul în locul unde doar timpul are putere?
îi încalţ semeţ în fiecare dimineaţă
cu ciuda copilului ce nu-şi capătă ciocolata.
iau micul dejun în pat
din inerţia lucrurilor făcute la grămadă
pînă să ies pe uşă mă dezbrac
nimic grav, am doar o rană în palme
şi nu-mi pot acoperi sufletul dezvelit
rămîne pe fiece lucru ce ating amprenta
golului.








sâmbătă, 6 iunie 2009

nimeni nu ştie de tine, Daniel


o nouă zi începe cu aceeaşi rană prin care privesc
fereastra aceea pare nativ inelul meu de logodnă cu trecutul
la fel de opac trec din pas în pas
ca un fermoar ce închide evadarea
nimic nu are colţuri mai ascuţite ca uitarea
desuet te vînez în aceeaşi oglindă
unde ne primeneam timpul

salcîmii deflorau simţuri
a neştiinţă apuneau în pumni

Daniel împărţea pliantele vieţii în munţi
eu adulmecam caverne reci
cu iz de tine refugiat
de priviri

Daniel insista!
copila nu avea
timpul prezent.

daniel era trecut
copila eram
eu.

luni, 1 iunie 2009

maree


am căutat pînă ţi-am pierdut urma
seara îmi aprind ţigara şi-ţi caut răsuflarea
trag draperiile peste pat în nopţile cu lună plină
şi-mi închipui
sînt maree si urlu
foamea de mal invadîndu-ţi trupul
mai aprind o ţigară şi tac distanţa pînă la uşă
confortabil privesc lumea de după

dimineţile mi le amintesc zgribulită purtînd papuci prea mari,
pe unde aşezam uneori iubirea în forme
asudînd de frică o cafea amară,
am iubit zahărul pînă la tine

prea lungi îmi sînt hainele
mereu mă ascund în pătrate
ca în instantanee cu capac

deşi mă dor toate amintirile,
doar una nu urlă,
ecoul ei ţi-ar strica somnul
şi nu am braţe atît de lungi
să te adorm.