miercuri, 15 august 2012

despre ploi

plouă cuvinte discret,
alb inocent, mesteceni
cum toamna ascultă
cu ochii încet.

plouă din noi între ape
inimi alese de val
calde cum cad,
pe calendar

uite! azi  plouă
ferestre în zid
desene de rouă, sătule
închise şi mici.

trupuri şi noi , ne plouă
intens parcă luna,
noaptea-i străină
la sîn, creşte cu vina.

ce ştii? aud şoapte,
e vîntul ce lasă miresme
copaci care cad
înspre noapte.

iar ploaia?  nefiresc,
ochii mei animale,
rătăcesc flori de umbră,
secunde prin palme.

zîmbeşti o nuanţă,
aproape ziua se lasă
firesc, din fîntînî
plouă imens.

marți, 7 august 2012

despre şotron

ssst!
asta mă scoate din meditaţie. sau ce naiba făceam eu acolo. un parc, o bancă, o alee rătăcită, puţini trecători la ora asta a zilei, apropape de apus.
sst!
mă revolt puţin! nu spuneam nimic, doar priveam vag un tufiş puţin ofilit şi încercam să mă bucur de ziua ce moare.
sst!
mă ridic puţin contrariată, mai mult de ochii lumii, am senzaţia că am luat-o razna. cîţiva părinţi îşi duc odraslele la culcare, e atît de cald încît nu mai ştii unde mergi, nu mai zboară păsări, nici vîntul nu-şi face curaj să tulbure arşiţa.
sssssst!
în jur, nimic, oameni ce pleacă, pomii ce suferă, căldură mai mult decît duce un suflet, nu înţeleg, se tot întunecă, oraşul parcă se întinde, dincolo de limite, se întinde, topit într-o acalmie generală.
sssst!
deja nu mai suport! de ce eu?
un hohot de rîs îmi tulbură introspecţia.
şi rîde, şi rîde de mă apucă nervii!
şi rîd şi eu ca proasta, fără reper.
şi gata. cu rîsul meu s-a terminat totul. respir adînc, cred că am luat-o razna, de la căldura,
ador liniştea ..
sssst!
sar în sus ca la ultima judecată!
nu înţeleg nimic, rîde apoi,
mi se pare ca-i banca de sub mine,
că-i luna, că-i tufişul analizat mai devreme.
ssst!
accept. în sufletul meu liniştea, ca o povară,
stelele rîd, vesele,
eu tac.

ssst!


ştiu, zăpăcitelor, mă cert cu ele,
nu iubesc dimineaţa!

pe trotuar, şotronul se ceartă cu trecători,
ssst,
umbra  mea e mai vie decît sufletul tău!

duminică, 8 iulie 2012

despre verde

îţi aminteşti, clipa cuvînt,
locul unde palmele adună vînt?
îţi aminteşti trupul răscruce, ochii plecaţi
spre tîmplă?
uneori cred că zorile dor ascultînd luna,
ca o definiţie a erorii.
eu mă strecor, erată, în viaţa ta,
tu, subliniezi tardiv greşelile de intonaţie.
pielea mea are gust de rouă,
gura ta seceră gestul ,
cineva duce la şcoală timpul,
umbra ce rămîne e doar viitor.
mi-e dor de tine ca de-o urnă,
unde-a rămas vîntul,
ultima redută mai grea ca ploaia.
astăzi iubesc salcîmii, mîine marea,
cineva cîntă o doină,
ne domolim sufletele şi gîndurile...
verde, verde, adînc!

vineri, 1 iunie 2012

despre rătăciri

există un loc unde îţi laşi sufletul,
un loc aparte, o fîntînă părăsită,
unde stai şi aştepţi luna să-ţi despletească gîndurile,
cît pentru un gest.
există un loc unde îţi laşi visele, povară,
în cumpănă, pînă la zi,
şi aştepţi atingerea,
pămîntul din palmă,
sentimentul că o să creşti cu fiece clipă,
mai aproape.
e vorba de iubire, aşa, rebelă,
şi singură-n noi, îţi spui,
te aşezi cu tîmpla pe glezna ta
şi taci. atunci se deschid aripi,
şi-un zîmbet alungă norii, e greu să zbori
cînd plîngi.
despre noi....
s-au inventat atîtea cuvinte cît nu ţinem minte.
ne rătăcesc semnele de punctuaţie,
şi dimineţile fără lună.
din tot ce sîntem, luna e miracolul
unui gest,
unui anotimp,
unui rost.
o altă lume!
îţi spui....

miercuri, 11 aprilie 2012

despre limite

astăzi cuvintele sînt amărui, ca o ciocolată cu multă cacao,
dulci, şi uşor picante, surpriza de pe etichetă,
le înghit temeinic, vin cu o ceartă , toţi ştiu unde se termină
sufletul meu.
nu mai gesticulez, nu mai ridic tonul, oricum nu mă aud
în primăvara asta toata lumea ştie ce vreau!
mă uit pe furiş la rucsacul meu prăfuit, îi fac cu ochiul,
te strîmbi! explodează cineva! eu mică,mai mică decit sufletul meu, tac!
era un gest, inocent, spun!
şi simt , şi gîndesc! şi tot mai mare se face un munte!
ŞI EU , EU....
nu ascult ce mi se spune! pfff... tac!
şi tac! inima mea bate haotic! tac-tac-tic-tac-tac-tic-tic-tic...
mă ridic şi iau cu mine toate temerile,
se face lumină şi  îşi duc mîinile la ochi!
rid! se împiedică unii de alţii, şi rîd!!!
din tot sufletul!
alung praful rîzînd încă!
pfffff!!!
măi! e primîvară!
mă duc să culeg ultima zăpadă!
la naiba cu ce nu am făcut!

marți, 20 martie 2012

despre nimicuri

e noapte.
noaptea e un lucru firesc, îmi spun,
ca rana, trece,
dimineaţa are  gust de tei,
cineva, cindva mi-a arătat teii.
poezii simple, adînci ca un gînd...
ce să-ţi spun astăzi?
iubirea are gust de mîine,
dulce- acrişor ca o gutuie?
prostii mici cu aluzii!
e dimineaţă!
sau nu, ce contează timpul?
îmi trec mîna prin păr şi îl vreau mai lung,
clipe, îmi spun,
cafea nu fac, mereu dorm mai  mult ,
ratez mirosul, şi senzaţia că cineva împarte cu tine asta.
primăvara bate la toate uşile,
unii deschid, alţii cred că o fac,
eu aştept toamna,
îmi place aşa, colorată, şi puţin tristă,
ca tine.
despre amănunte ţi-aş vorbi o viaţă,
daca ai avea răbdare,
aş trăncăni ca un tren,
prin toate clipele noastre.
cu gara niciunde,
doar aşa, să fie....
trecător.

vineri, 16 martie 2012

despre anotimpuri

ssst! e primăvară!
asculta cum plînge zăpada.
ascult!
ce auzi?
poeme scrise pe fugă, în gări,
suflete măturate de vînt,
poveşti fără noimă cu iz de trecut,
palme reci, prea reci ,
pe uşi ce nu se deschid.
ai uitat ghioceii!
şi mugurii ce-şi alocă dreptul la nins!
am uitat, da, probabil fereastra mea
dă spre mare.
cum aşa?
oglinda din toate,
cînd vine primăvara, muntele se face mare,
copii au părul cărunt
bunicii rîd fluturi în suflet,
se leagă de cer toate drumurile.
apoi toţi cad,
ninsoarea de mai!
nu înteleg!
primăvara mă face să ma simt uşuratecă!
m-am îndrăgostit de oamenii de zăpadă,
dar iubesc brebeneii, şi liliacul sălbatec,
şi oamenii, cind încep să se dezbrace,
ferestrele ce se deschid încet,
şi ziua, mai darnică.
ssst!
e vremea anotimpului promis!

miercuri, 8 februarie 2012

despre oameni de zăpadă

te iubesc!
auzi asta printre gîndurile tale?
am obosit să bat inimă în mine!
zîmbeşti.
deschizi porţi spre nicăieri,
copii cu aripi de fluturi, roz, desenează aerul
nori obosiţi de vînt cedează,
raiul, un loc mic, prea mic pentru inima mea mare!
tu nu auzi!
latră cîini străini în inima mea!
întinde mîna, aprinde o stea, renunţă un gest,
cît ştii ,sau taci,
te adun din priviri!
omul de nea e un lucru bizar,
peste tot dau de el, zîmbeşte fugar,
între ape îmi spune,
eu curg, spre pămînt.
mai lasă-mi o clipă desenul de nea,
cît să-mi aprind o ţigară,
un gest neatent.
ce fac cu inima mea?
tic, tac,
timpul
insolent!

vineri, 3 februarie 2012

despre zăpadă

ninge! pentru prima oară în iarna asta ninge,
liniştit, şi parcă văd copilul întorcînd lumea
cu josul în sus, un glob...
anii ei au puţine piedici, zîmbeşte şi cînd o doare,
eu mă gîndesc la copaci, la frig, să-i ierte.
copilul din mine a uitat primăvara,
copilul meu este, şi zburdă frenetic,
şi oameni de zăpadă îi părem toţi,
cîntă, cîntă cu glasul mării, al muntelui,
cîntă iarna cu bucurie.
o privesc amintindu-mi setea de zăpadă.
oraşul trozneşte ca un pom bătrîn,
străzi inutile trec paralel cu gîndurile mele...
nu recunosc!
anii nu mi-au umbrit iarna,
doar trupul.
ea rîde! mă ia de mînă şi cîntă!
uite mami, fluturi de zăpadă!
ştii, spune, ei cad din aripi de înger!
zîmbeşte mami, îngerii se pregătesc de primăvară!

miercuri, 25 ianuarie 2012

despre iarnă

iubesc zăpada, ca toată lumea, acoperă!
nu mă gîndesc la primăvară,
când afli că lîngă ale tale au lasat şi alţii...
şi copilul meu cum desenează,
oameni de zăpadă fără nasturi.
o întreb de ce şi zîmbeşte.
nu-mi răspunde, dar ştiu.
ce rămîne dacă dezbraci un om de zăpadă?
amintiri. gesturi. vise. zîmbete.
e copil, alege ce vrea din alb,
eu, eu îi întind mîna şi o duc acasă,
aşa ştiu eu să îi fac un om de zăpadă.
iarna e anotimpul cînd toţi se cred mai buni,
de la fulgi, spune ea,
crede că fulgii cad din aripi de înger,
că sînt un dar, ca mugurii,
dacă o întrebi de alt anotimp. altă filosofie de şase ani.
ninge, şi-mi amintesc păsări zgribulite,
le priveam pe fereastră cum mîncau din restul de cină.
ninge, şi mi-e dor de o sobă, cu lemne ,
copaci să-i plîng în somn .
ninge.
şi am doar teama.
că nu vor fi destui muguri
cît să-i facă verde în suflet.

vineri, 13 ianuarie 2012

despre ani

unele lucuri au nuanţe tîrzii,
ca o vînătaie,
pui plasturi pe gest, simple impresii,
sufletul urlă, cui pasă?
poţi să despici un om folosind cuvintele lui,
nu ajută!
se arată doar ce rămîne, doruri,
greu de cuprins în trup.
alte lucruri au reflexe, tardive,
oamenii trec, tu stai şi crezi că aud.
regret , n-am fost primăvară, ningea,
muguri de om, îngheţaţi.
răspunsul, treceri de pieton, albe,
semafoare blocînd atingeri,
îţi spui. anotimpul ăsta mă depăşeşte.
şi taci.
şi te ridici, şi te revolţi,
şi eşti un an întreg de suferinţă,
rătăcit printre ceilalţi.
contează?

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

despre munte

îţi aminteşti, rucsacul meu cu cadru,
fotografie veche, cu munţi-n buzunar,
cum ne umbla, rebel prin plete vîntul,
îţi aminteşti?
te uită-n calendar!
şi spune-mi amănunte, încet cum se coboară
destinul, flori de colţ, şi umbre pe tăceri.
dimineţi cu ace de brad
şi ape, tremurătoare porţi în brebenei albaştri,
liliac cu parfum peste văi, paşi cu aromă de calcar,
nebuni, şi uitaţi copii .
roua pe lemn, aburind focul trist,
chitara ce doarme-n molizi,
rătăciri, suflet de lună,
zîmbete, popas, şi o stînă.
miresme de foc, alungări de cuvinte,
fumul din tot, drumeţi,
cărare cu umblet mai rar, animale şi flori,
necuvinte,
un prag , un hotar, pietre,
mîini apucînd mîini, înainte.

despre pendul

auzi? îmbătrînesc copacii lîngă noi,
frunze apleacă ramuri pînă la lut.
de ce taci?
deschide ochii, întinde mîna,
şopteşte.
sînt lîngă tine , mi-e sete şi teamă,
umbli prin mine încălţat,
ridică privirea pînă la soare!
oamenii vin, oamenii pleacă,
fiece suflet e gară, cu flori răspîndind parfum
de bun rămas.
amintiri trec prin guri, de la om la om,
ca un sărut, ca un apus,
noaptea visele prind viaţă.
de ce taci?
trecători au ochii tăi, acum aproape,
acum departe, ca un pendul,
rupt din sufletul meu.
porumbei cu aripi închise, firesc,
hrana din palme,
îţi aminteşti nelămurirea?
cum se iubesc doi oameni, definitiv?

vineri, 6 ianuarie 2012

despre decupări

toată dragostea asta are gust amar,
o coajă de portocală rătăcită între cuvinte.
mîna întinsă ca şi cum ai îmblînzi un animal
şi dorul meu de atingere.
tu crezi că sufletul meu poartă linişti,
eu visez timpul, pierdut în braţe,
cît de linişte să fie-n război?
cît poate duce la gură apa, setea!
mă priveşti zîmbind clipele,
mă alint aleatoriu, mîna mea aşteaptă,
nefiresc, luna.
mă cerţi că sînt ape, te iert că eşti mîine,
îmi spui vorbe multe, ascult ce-i în mine,
copii cu nuanţe de roz decupează firesc
paşi şi minuni, comori, şi refugii,
eu tac, supărată, tu dormi, obosit,
ce-i pasă, scîrţîie o poartă,
fluturi mor,
e anotimpul cînd renunţă.
somn uşor.