nu pot, draga mea, sufletul tău e crud,
nu a cunoscut-o, să o afli e ca marea, fără limite.
dar marea are maluri!
aşa şi tristeţea, draga mea, are maluri în amintiri,
naufragiezi şi pleci, mereu.
dar mami, vreau să cresc, să pot fi şi eu tristă!
draga mea, eu nu vreau,,
ţi-ai amputa sufletul cu fiecare amintire,
ţi-ai pierde timpul cu fiecare respiraţie,
ai trăi în trecut , bolnav, fără leac.
dar mami, de ce se întîmplă toate astea?
of, draga mea,
pentru că iubim,
şi asta nu are reguli sau timp,
şi tu iubeşti acum, dar inocenţa ta e un antidot.
n-o să mă îmbolnăvesc niciodată de tristeţe?
eu sper că nu,
dar sper şi că da.
nu înţeleg!
e ca şi cum ai rupe din tine,
devii tot mai mic pe măsură ce dai,
devii un zîmbet, sau o lacrimă,
o scrisosre, sau un gest.
prea mult pentru celălalt, şi aşa rămîi suspendat în timp,
suflet fără răspuns.
şi atunci eşti trist,ştii?
cînd zîmbesc înseamnă că şi-au găsit perechea.
dar mami, tu mereu îmi zîmbeşti!
da, draga mea, tu eşti sufletul meu,
eu sînt tristă doar cînd îmi amintesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu