nu era vremea secetei,
doar a frunzei prea crude pentru umbră
sub vie nu încăpeau decît gînduri mici
desţelenite în primăvară,
bunica furase rostul privirii şi mă amăgea cu ploaia
cea fără de umbră
să stau paznic frunzei,
prea tînără ieri prea eu astăzi,
prea multă de mîine.
erau zilele mirării,
cînd evadau suflete şi-n palme primeneam griji de oval,
erau zilele prafului,
cînd cafeaua fumega
(crescuse în mine un lan,
doar crescuse,
să fiu)
cu arome lungi prea lungi pentru aşa un vis.
veneam şi plecam odată cu ploaia,
mă ruga bunica să vin cînd umbra era săracă,
anul acesta a uitat.
deja e vremea recoltei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu