sâmbătă, 28 august 2010

despre gări


îmi puneam cireşe la urechi cu gîndul la zîmbete
era ceva aparte în modul în care te priveau oamenii aşa gătită
unii se gîndeau la fruct, alţii la tine
vedeam în jur un zîmbet general, ca o sărbătoare a recoltei
nu-mi plac cireşele, era modul meu rebel într-o lume
mama spăla în silă patru copii,
tata iubea păstrăvii şi faptul că pleca de acasă după ei,
fraţii mei îndurau muntele
eu l-am iubit
se condundă si acum cu fragii,
roşii, ca o rană pînă în adîncul sufletului
îmi amintesc gustul de fragi şi de moarte
ca o locuţiune a iubirii...
toate trec, precum un vapor prin vene
acum aici, acum acolo, tot ducînd bucăţi de oameni.
astăzi îmi pun culori
iubesc negrul şi mă ascund după el
probabil mi-am uitat sufletul într-o noapte
şi n-am mai ştiut să mă întorc la el.
oamenii cred că sînt singură, dar nu,
sînt un loc de unde se pleacă
asta înseamnă că se şi vine
şi îmi e bine aşa
iubesc lucrurile care trec prin mine fără să rămînă
şi asta e cel mai bun lucru ce i se poate întîmpla unui om,
gara.


Un comentariu:

Selena spunea...

Ultimele doua versuri sunt cat se poate de corecte. Dar ce fel de lucruri considerabile pot trece prin noi, fara a ne afecta? Imi suna a ceva extrem de idilic.