despre fărîme

am nevoie de spaţiu să-mi iert cuvintele,
de trup să uit timpul,
şi de încă un om, să fiu rezonabilă.
întind mîinile cu foamea pulsînd în vene
şi nu renunţ, nu, cu ochii.
după cortină, aşa simt tăcerea,
umbra unui eşec ratat.
fărîme de gînd ,carusel pervers,
adunînd pe băţ, vată de zahăr,
elogii, miresme, o frunză bătrînă,
tabloul de ieri, astăzi, mahmureli cu chip de vină
tardiv. viitorul.
dacă mă întrebi, îţi răspund, furioasă,
dacă nu, trec strada şi privesc în vitine,
himere croite , podeţe podite-n culori.
şi îmi aduc aminte ceasul cînd stau,
goală ca un popas, margini de drum, călători,
respiraţii de nori, risipe.
noaptea, noaptea nu mai văd amănunte,
fac ce ştiu, îngîn luna, sar oameni, uit lumini
şi tac, ceas bătrîn, inimă rea,
iubire ,
zîmbesc, de ce ?
şi cum nu am obosit, mă cert cu brazii,
conuri!