despre împrumut

sînt o umbră, oamenii mă împrumută uneori,
cu setea de ieri.
le lipseşte probabil drumul drept,
ca o inimă, ce bate în locul celei ce o au.
le spun mereu, e o iluzie să crezi că evadările alină,
că alţii sînt ceea ce nu ai, că timpul trece.
nu, el nu trece, noi îmbătrînim clipele, uitînd.
cuvintele mele au formă de clepsidră,
mă privesc obosiţi, ce să fac?
mă fac umbră şi îi urmez, zîmbind,
nu ştiu eu prea multe, dar nu poţi trata sufletul
cu alţi oameni.
după ce le trece avîntul mă lasă,
fiecare pe unde-şi găseşte odihna,
sînt mereu rătăcită, şi mîhnită, mă întorc mereu în mine,
cu dorul lor.
spun mereu, mîine, mîine voi fi umbra mea,
nu pot, sună ca o alarmă orice om ce caută.
am uitat să spun, mă ofer voluntar să-i călătoresc clipe,
mie îmi lipseşte ambiţia de a nega.
iubesc şi eu, da, tot plec, şi mă întorc,
ce ştiu eu e omul .
mă trezeşte dimineaţa cu aromă de cafea
şi zîmbet.