despre craciun

mi-e dor de-un gest,
o simplă aplecare,
să nu-mi dai astăzi rest,
dă-mi dezlegare!

să pot atinge îngerii cu visul,
să-mi cânte-n noapte luna,
pe un peron rămas, iubitul
să îmi atingă mâna.

mi-e dor de-o vorbă,
simplă înfruntare,
nu-mi cere formă,
fă-mă să fiu mare!

să pot purta caii cu mine,
în locuri fără tină,
trist  rătăcit tramvai în sine
deloc să nu mai vină.

mi-e dor de-un om,
răstălmacind destine,
şi rădăcini adânci de pom
înfipte greu în mine.

să-mi amintesc de primăvară,
de un cavou cu frunze verzi,
şi să îmi cânte o chitară
încet, cum amănunte pierzi.

mi-e dor de punct,
aproape lângă umăr,
un brad cărunt,
lipsind la număr.

să-mi amintesc, ca de urare
cum trec copii cu palme reci.
prin clipa mea de alinare,
cum stai, cum pleci!