priveşte un om,
oglindă în tine,
renunţă o clipă, din vreme,
şi pune-mi în braţe copilul,
din tine.
sînt gînduri ce-mi tulbură dimineţi,
o zi proastă pentru orice , doar impresii,
oamenii au ritmul lor,deraiaţi
ca un marfar ce împrăştie în jur
mii de amănunte.
aşa arată o zi,
ca o treaptă de fapt,
sau nu, ca un vagon pe care-l laşi în orice gară,
nu conteză care,
ştii doar senzaţia de uşurare,
aşteptînd capătul drumului , gol.
atinge o stea şi cere-mi iubire,
priveşte-n fîntînă răspunsul,
renunţă la doi,
doar o lună...
seara obosesc şi cuvintele,
mîinile ating trupuri, în cel mai bun caz,
sau doar se anină de ele, aripi frînte.
la adăpost orice lucru are mirosul lui, cunoscut,
liniştea tace ceasul , pereţi zugrăviţi într-o vară, oarecare,
deschid guri avide, frica
păstrează vise.
atinge-mă, spune-mi culori,
priveşte în mine , renunţă,
alb-negru,
intens.
ziua e un lucru bizar,
teatru, lumini, actori obosiţi,
oamenii nu se joacă, trec pe lîngă ei
pe lîngă scenă, în public doar cerşetorii
aplaudă,
cortine de praf şi drumuri prea lungi
pentru bis.
atinge ,
priveşte,
renunţă,
iubite...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu