luni, 7 februarie 2011

simple cuvinte

noaptea luna aşteaptă
cum nori peste timp,
în vîntul ce-adie
un alt anotimp...

aproape e focul,priveşti,
miros de primăvară
simţi aripi, şi-mi spui
cuvinte ce măsoară...

cu ochii închişi merg departe,
din visul meu în alt loc,
aud cum lupii-mi descriu,
amănunte....

stau lîngă tine şi-adînc,
e rost de tăcere,
în noapte te simt
adăpost de cuvinte....

sînt lucruri bizare,
în fiece clipă ce trece,
pe urmele noastre de trup
se pierde din doi,
diferenţa..

adormi lîngă mine,
mă prinzi ca o umbră ,
şi-n palmă-ţi şoptesc:
îţi aminteşti?

eşti tot ce ţi-am promis!

2 comentarii:

Bogdan BU spunea...

Uneori,
în unele dimineţi nu îmi găsesc
cuvintele…
nici inima, nici vocea…

merg să scot dosarul cu poezii
din maşina de spălat…
sunt aproape fără pată!

Dar, desigur,
nu tot ce se poate desparte
în două trei silabe
poate fi şters cu detergent;

unele cuvinte lasă urme de sânge.
Sunt hemoglifele trecutului…

Pe foaia albă se vede
un vers abia schiţat în
cartea prezentului
ca o certitudine tardivă
scrijelită cu
roşu pe alb…

Şi atunci stau şi mă întreb:
Oare mai poţi spune că sunt simple?...

ciuvica spunea...

simple sînt,
uită de ele, priveşte-le,
ascultă-le,
apoi alungă-le!

adu-ţi aminte poveştile,
zîmbeşte
şi plîngi,
aleatoriu.

e doar un capăt
de om, cînd începi
să asculţi
de cuvinte.

e simplu, atinge
şi simte tăcerea
în ele şi-n tine,
la fel.

atît. ca o urnă
cu ultima clipă
cînd ai mai spus
amănunte.






:)



ierttare pentru întîrziere.
mulţumesc pentru cuvinte.