despre zăpadă

ninge! pentru prima oară în iarna asta ninge,
liniştit, şi parcă văd copilul întorcînd lumea
cu josul în sus, un glob...
anii ei au puţine piedici, zîmbeşte şi cînd o doare,
eu mă gîndesc la copaci, la frig, să-i ierte.
copilul din mine a uitat primăvara,
copilul meu este, şi zburdă frenetic,
şi oameni de zăpadă îi părem toţi,
cîntă, cîntă cu glasul mării, al muntelui,
cîntă iarna cu bucurie.
o privesc amintindu-mi setea de zăpadă.
oraşul trozneşte ca un pom bătrîn,
străzi inutile trec paralel cu gîndurile mele...
nu recunosc!
anii nu mi-au umbrit iarna,
doar trupul.
ea rîde! mă ia de mînă şi cîntă!
uite mami, fluturi de zăpadă!
ştii, spune, ei cad din aripi de înger!
zîmbeşte mami, îngerii se pregătesc de primăvară!