despre iarnă

iubesc zăpada, ca toată lumea, acoperă!
nu mă gîndesc la primăvară,
când afli că lîngă ale tale au lasat şi alţii...
şi copilul meu cum desenează,
oameni de zăpadă fără nasturi.
o întreb de ce şi zîmbeşte.
nu-mi răspunde, dar ştiu.
ce rămîne dacă dezbraci un om de zăpadă?
amintiri. gesturi. vise. zîmbete.
e copil, alege ce vrea din alb,
eu, eu îi întind mîna şi o duc acasă,
aşa ştiu eu să îi fac un om de zăpadă.
iarna e anotimpul cînd toţi se cred mai buni,
de la fulgi, spune ea,
crede că fulgii cad din aripi de înger,
că sînt un dar, ca mugurii,
dacă o întrebi de alt anotimp. altă filosofie de şase ani.
ninge, şi-mi amintesc păsări zgribulite,
le priveam pe fereastră cum mîncau din restul de cină.
ninge, şi mi-e dor de o sobă, cu lemne ,
copaci să-i plîng în somn .
ninge.
şi am doar teama.
că nu vor fi destui muguri
cît să-i facă verde în suflet.