acoperişuri fără case

uneori îmi cad pleoapele peste case străine
decupînd din real vise
paşii-mi deschid ferestre şi-apoi stau
trag locul în piept ca pe-un drog
mă întorc spre pămînt şi tac
plouă şi îmi cresc aripi
în pîntecul acela cimentat
un om se ridică să fie
un zid se aplecă să spună
el trece, el cade, ei sînt
din cînd în cînd bat clopote
asuprind
golul
dintre cer şi pămînt.
îmi şoptesc apoi cuvinte
acopăr cu ele tot trupul din jur
la umbra lor se reflectă
inumane cifre
trei
unul
cinci
alunecînd în unghiuri
se deschid palmele
şi rup din cer un loc
golul se aşează vertical
aşa cum merg oamenii
aşa cum se priveşte
orizontul
plouă şi îmi cresc aripi...