m-am născut dintr-o confuzie
s-au amestecat atîtea zile cu atîtea nopţi
cîte poate duce un om
a trebuit să strig cumva limita
şi-am urlat, ca la prima dare cu ochii
de viaţă
nu-mi amintesc, doar simt uneori în carne tumultul
altora ce-şi cer glasul.
am crescut din inerţie, ca o durere de dinţi,
un pumn de carne risipind linişti
am crescut, şi încă trec
prin oameni ca şi cum m-aş naşte,
mă urăsc în liniştea lor de după,
mă ridic de ficare dată ca după un război
uneori obosesc, atunci stau în tine
ca într-o clepsidră
rememorînd iubirea,
de la infinit la zero.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu