vineri, 11 decembrie 2009

euforii de iarnă


îmi lipseşte iarna, cu bulgării pe faţa mea
ca palmele primite de la tata,
căderile în gol, durerea, ruşinea, trecătorii
şi eu adunîndu-mă din încă o noapte
dimineţa cînd albul de afară îmi îmbrăca trupul
ca o renunţare,ca un spital în care îmi vindecam eu-l,
senzaţia de rece înfrînîndu-mi sîngele
pînă mă confundam cu mugurii, aşteptînd pumnul
în care să cresc pînă la rod.
fără iarnă clipele par murdare, prăfuite de-acelaşi eu
un perpetuu cerc, inutil pînă la lacrimi
o gară fără tren, un steag fără scop,
un zgomot în liniştea din jur, răspunsul unei toamne
străină ca braţele ce sînt aproape .
aştept nopţi polare cu văi lungi pe coapse
şi tu, definind efortul cu noi copii risipiţi
între ieri şi niciodată, frigul dezmierdîndu-ne pielea
acid, ca un venin inerent .
mi-e dor de iarnă ca de un drog
ce-mi lasă trupul să respire
adînc, din tine, amănunte.

Niciun comentariu: