în toamna unui loc uitat
îmbătrînesc în aşteptare vorbe,
cu greu se tulbură pămîntul
prin aerul rarefiat
respiră tot mai greu şi vîntul.
copaci au trunchiul greu de piatră
un peisaj de-acum anost
de gînduri verzi descoperită
lumina parcă n-are rost
de vor veni vreodată zile,
albastre pleoape peste timp,
va fi un fel de amăgire
prin nopţile de plumb.
nu-mi trebuiesc acum cuvinte
pictate peste carne dureros
să nu îmi amintesc nici locul
şi nici mirările ce-au fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu