joi, 3 decembrie 2009

fără drept de apel


dimineaţa mă desprind din braţele tale
aşa cum ai tăia aripile unui înger,
ies,cumpăr o pîine şi primesc un loc de veci
în sufletul cuiva,
un fel de recunoştinţă ce-mi intră în carne
cum colţi se-nfig în carapace,
mă doare şi cobor pleoapele ca nişte jaluzele
trase peste suflet ,
mi-e dor de vorbele în vînt
coborînd pe trup ca ploaia
pîna cînd oameni-şi alterează culoarea
contopindu-se unul în altul,
casele se sprijină reciproc
aşteptînd o cale de scăpare din zid
un cîine îmi aminteşte căldura,
ochii lui au culoarea pămîntului,
mi-e frig, îmi pun mîinile în jur
mă simt captivă ca într-o crisalidă,
trag aer în piept ca ultima cină a condamnatului,
înainte să deschid uşa mă asigur
că am lăsat afara tot ce ar altera gestul,
mă cuibăresc la pieptul tău din obişnuinţă
şi nu-mi dau seama cît de crud ucide asta visele.




Niciun comentariu: