copilul meu cu ochi cît ziua
îmi aminteşti de ce-i iertat,
din doi în doi se numără iubirea
cum tu deschizi un unicat.
am sufletul prelung în ape,
şi-mi trec prin carne rădăcini
cînd tot ce ştiu e numai noapte,
şi-atît de-adînc în noi străini.
cum se clădesc pe palme drumuri
şi ies din fapte seci fîntîni,
nu ştiu de unde flăcări murmuri
cînd te cuprind de tot în pumni.
mai lung decît un somn cu tine
e cerul prăvălit în şoapte
o cumpănă greşind destine,
din tine-n mine mai departe.
ştiu lumea cum e fără munţi
şi mai profund cum mor ienuperi,
din cînd în cînd să nu renunţi,
să fii în noi aripi de fluturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu