joi, 28 ianuarie 2010

înainte de cafea


cînd visez urît mă întorc pe celaltă parte,
trece din nou prin mine ca printr-o clepsidră
timpul atenuează şi nu mai simt.
inima mea e ca un ceas defect, trebuie mereu potrivită
pentru asta deschid ochii în fiecare dimineaţă.
oamenii din jurul meu sînt ca un carusel
te ameţesc şi apoi vor să mergi drept,
eu prefer alpinismul şi cele trei puncte de contact
mă simt mai în siguranţă în triunghi
cercul mă oboseşte.
îmi place vinul roşu
mereu am spus că e un transplant de amintiri
fumez şi mă gîndesc la trenuri
aştept ceva doar pînă se termină ţigara.
bărbatul meu are genele lungi,
nu ştiu de ce contează asta, dar aşa le are
îşi pune tălpile pe drum ca şi cum ar înfrunta singurătatea.
de fapt e un joc, fii-mea vrea să fie mare
eu vreau să am ochii verzi
el nu vrea nimic,are.
iubirea e ca un zgomot de fond,
nu mă plîng, există.
ferestrele casei mele dau în afară,
normal,
doar că dincolo orizontul tace.
cînd visez frumos mă întorc pe celaltă parte,
niciodată nu e prea tîrziu.

2 comentarii:

Mirela spunea...

...si tu ai dar iti place sa visezi ca nu ai, uneori cand intr-o cana cu vin si un fum de tigara se-nchide privirea ca intr-un cer ramas mereu dincolo.

ciuvica spunea...

totul e efemer...chiar şi amintirea...