vorbeşte cu mine!
cît cîntăreşte o iubire?
e seară, oamenii se retrag ,
drumuri nespuse atîrnă greu şi lumina renunţă.
înainte de somn nici umbrele nu mişcă.
vorbeşte cu mine!
cînd am rîs ultima oară, împreună?
pe pereţi tablouri despică monotonia
aşa cum aşternutul acaparează liniştea,
un freamăt pătrunde în simţuri ca o molimă
nu-şi mai aminteşte nimeni gestul.
vorbeşte cu mine!
spune-mi unde se termină sufletul nostru?
spaţii pustii sînt locurile de joacă
copii au plecat cu aerul unor maturi invocînd armistiţiul,
la doi paşi cîinii dau ocol
jumătate acceptaţi, jumătate alungaţi, din inerţia
de-a împărţi chiar şi lucrurile simple.
vorbeşte cu mine!
fără adăpost clipele pierdute se-adună
se-nfing în suflet fără rădăcini,
şi cresc nespusele atingeri
tot cresc,
cuvintele se sting, încet, încet,
eşalonînd uitările.
acum să taci!
mi-am amintit cum palmele
sînt locuri unde trupuri îşi vorbesc.
acum să taci, mi-am amintit...
2 comentarii:
Superb scris!
Stiai ca "atingi" acolo unde trebuie? E ca si cum te-ai simti in bataiile inimii lui..
nu ştiam...bătăile inimii lui sînt departe de mine.
poezia e doar amintire...
Trimiteți un comentariu