toate visele sînt de fapt coşmare,
întorci un copac pe dos şi găseşti lumină,
un om şi...
asta nu afectează cu nimic mirosul teilor sau atingerea
oamenii au felul lor propriu de a se pierde printre amănunte,
e ca şi cum şi-ar lua ferestre în loc de sanie şi liber
la prima întîlnire.
îi scapă misterul, acea parte ce alocă fiecărui om dreptul la tăcere
pentru brazi există timpul .
s-a întîmplat să nu pot descuia uşa într-o dimineaţă,
un alt fel de coşmar
mi-am luat trupul şi spaimele şi singurătatea la un loc,
am aşteptat să obosească şi mi-am spus:
cît de greu sa-i fie unui om cu sine?
prea greu.
ploua, incandescent chiar,
pentru luna aceea a anului s-ar fi justificat doar tăcerea
ploua deci,
oamenii mimau teama de apă
cu detaşarea cu care mimau iubirea.
un lucru de înţeles dacă stai să te gîndeşti .
mi-ai deschis uşa, am zîmbit, încă ploua
şi totuşi,
era iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu