despre inocenţă

sub iarba asta sînt destine,

stau
iar fluturii au inimă de piatră
stau
pe lîngă rîuri maluri plîng
tot stau

un vis

cum se aprinde focul mamă?
cu inima, draga mea.
şi oamenii ard?
da, ard amintirile.
de ce fac asta mamă?
cumva toate se vindecă.

sună ceasul la altă oră,
mă trezesc în alt pat, altă viaţă, alt dumnezeu
altă carne, alte uşi şi aceeaşi evadare
plec să plec
atît.

unde se duce noaptea?
în oameni.
oamenii au dimineţi?
cîteodată, cînd uită .
tu uiţi vreodată, mamă?
uit draga mea.
pe mine m-ai uita?
n-aş putea,
n-aş putea,
zîmbeşti în mine.