despre sete

am învățat că iubirea e ca un teatru îmblînzit,

faci și spui doar ce vor spectatorii
asta nu m-a ajutat prea mult,
sufletul meu are tendința să plece din mine cînd mă prefac
și eu, singură, nu mă pot defini.
l-am ascultat,
gravă greșeală de omenie, mi-au strigat!
contururi de gesturi, ca o piatră, am simțit,
lumea și zidurile ei!
frica, și ura! zîmbetul meu ca o rană,
pentru cine vreți voi liniște!
mi-au răspuns copacii
noi înflorim abandonînd, iubind și mîine,
pietrele au tăcut, nu prea vorbesc ele,
greșit folosite, doar mi-au zîmbit.
iubesc luna,
într-o noapte mi-a spus despre noi,
am înțeles atunci de ce nu părăsește pămîntul.
mai e un lucru, apa,
fără sete mi-a spus, doar se folosesc de mine,
setea mă apropie, mă deschide,
sînt floare și piatră, lună și vis,
știu setea, atunci îmi găsesc rostul.
așa am aflat,
să te iubesc
e un lucru
minunat!