sâmbătă, 7 ianuarie 2012

despre munte

îţi aminteşti, rucsacul meu cu cadru,
fotografie veche, cu munţi-n buzunar,
cum ne umbla, rebel prin plete vîntul,
îţi aminteşti?
te uită-n calendar!
şi spune-mi amănunte, încet cum se coboară
destinul, flori de colţ, şi umbre pe tăceri.
dimineţi cu ace de brad
şi ape, tremurătoare porţi în brebenei albaştri,
liliac cu parfum peste văi, paşi cu aromă de calcar,
nebuni, şi uitaţi copii .
roua pe lemn, aburind focul trist,
chitara ce doarme-n molizi,
rătăciri, suflet de lună,
zîmbete, popas, şi o stînă.
miresme de foc, alungări de cuvinte,
fumul din tot, drumeţi,
cărare cu umblet mai rar, animale şi flori,
necuvinte,
un prag , un hotar, pietre,
mîini apucînd mîini, înainte.

Niciun comentariu: