un alt oraş în carnea mea

îmi voi aminti salcîmii
cu umbra lor înfiptă în carnea mea
strada pe unde nu curgeau clipele
şi fereastra aceea merau închisă
în spatele căreia o inimă bătea orologiul
paşii mei sărutaţi de vînt ca o răzvrătire
apoi nimic nu va mai decupa în mine acelaşi oraş
mîinile mele vor purta alte amprente
ochii-mi vor cerne alte chipuri
atingeri zîmbete poveri acoperişuri
pe alte ploi îmi voi defini trupul
încă mi-e astăzi şi mă aşez în paharul de vin
ca asfinţitul ce răstălmăceşte griji
în cărţi ce joacă uitarea
paşii mei mici pe urmele tale
un tablou înrămat
într-o altă viaţă
praful din păr cu iz de Dunăre
poveştile nescrise
în oamenii
ce nu s-au scurs

sînt

îmi voi aminti treptele de unde
se smulg rădăcinile
ca o extracţie de suflet
cînd naşti

acoperişuri fără case

uneori îmi cad pleoapele peste case străine
decupînd din real vise
paşii-mi deschid ferestre şi-apoi stau
trag locul în piept ca pe-un drog
mă întorc spre pămînt şi tac
plouă şi îmi cresc aripi
în pîntecul acela cimentat
un om se ridică să fie
un zid se aplecă să spună
el trece, el cade, ei sînt
din cînd în cînd bat clopote
asuprind
golul
dintre cer şi pămînt.
îmi şoptesc apoi cuvinte
acopăr cu ele tot trupul din jur
la umbra lor se reflectă
inumane cifre
trei
unul
cinci
alunecînd în unghiuri
se deschid palmele
şi rup din cer un loc
golul se aşează vertical
aşa cum merg oamenii
aşa cum se priveşte
orizontul
plouă şi îmi cresc aripi...

înscris pe o foaie de calendar

sînt drumuri şerpuind pe coaste
ca pumnii de ţărîna mov
cum pescăruşi se tipăresc pe pleoape
un alt autobuz defect pe rod
în staţia de unde eu nu urc
spre mai departe merg destine
au eclozat ferestre în acelaşi loc
pe unde trenuri rup din tine
un prun deschide răsuflări în vene
în frunza veche se petrece umbra
cînd se ivesc iubiri fărîme
sub unghii ascuţite-n vreme
o rimă pleacă
o culoare strigă
în palme definindu-ţi trupul
mai dorm arome
e linişte
şi parcă nicăieri
nu-i mai departe pleoapa mea
de tine.

amprente

stau linişte în palme
s-au descompus paşii în tălpi
şi aştept
tu pleci pleoapele
şi taci
între noi respiră timpul
sacadat
nebuni privim
cum trecem prin noi
mă prinzi de trup şi spui
eu plec genunchii cum cer
acolo unde mă atingi
cuvintele tatuează gesturi
e haos şi stăm
totul are miros de fragi
de haine vechi
şi desuet
din inimile noastre cresc mîini
supliment
pentru un bilet dus.

o floare a plesnit

fluturi de noapte aşează drum
ticăie struguri decupînd vise
cerul despleteşte fîntîni
greierii tac de o lună a coasă
pămîntul se-ntinde flămînd
pe sub tălpi ielele stau
o floare a plesnit petale
se strigă a miros de viaţă
vîntul spulberă păduri
prin carnea mea din nou
iubirea.

călătoriţi la clasa a III-a!

în mine sînt locuri şi alţii

prin vene joacă cei noi la ruletă curajul

mizînd frînturi de timp insolubile-n tac tac tac

sub frunte cei trişti invocă tăcerea

ronţăind abisul frenetic tic tic tic

cei singuri îmi sapă amprente în palme

dansînd tribal în jur amăgire

cei siguri se pierd prin locul

unde inima are tribune propii

pe tălpi mi-au pus cei nerăbdători drum

uimiţi sînt şi stăm

cei mulţi au trebuinţe pe glezne

tîrăsc peste tot animale tatuate

copite şi dinţi în carnea mea

mi-e veşnic foame în stomacul meu

cei visători eclozează în fluturi

nu plîng niciodată cei curioşi ce caută

dincolo de retină ţin mereu ochii deschişi

mi-e teamă de foc

cînd obosesc cei tandri îmi pictează coapsele

cu mîini ce mă cuprind

unul singur ştie

cum nu sînt

decît un pliant şi un bilet dus .

dimineaţa toţi vrem

noaptea toate visele au gustul tău
uşor amărui
dimineaţa îmi scutur trupul
păşesc cu grijă ca şi cum m-aş fi împrăştiat peste tot
mă ghemuiesc în palme
îmi pun ochii în tălpi
gura în locul inimii
inima nu-i de găsit niciodată
aleargă mereu după poveşti, cai verzi şi feţi frumoşi
urît mirositori
vine de peste tot un iz de abandon
de parcă am ieşit din cochilii la soare,
biete suflete nătîngi
lumea e cuşca mea
lumea e limita mea
lumea e oglinda mea
repet pînă la uitare, obsedant
"noaptea visele ... "
defineşte la naiba, măcar un vis
măcar un suflet
măcar o limită
sîntem un amalgam pus la dospit
se tot speră că din doi vom ieşi
toţi speră, se dospesc doi cîte doi de ceva vreme
unii cresc aripi şi evadează
alţii devin noapte
visele au gustul tău
apăsat
dimineaţa îmi caut inima
dimineaţa
toţi vrem.