marți, 5 ianuarie 2010

ce ne dezleagă pe noi


mă gîndeam la tine, aşa din inerţie , mi-am pus mîinile în jurul meu ca o clepsidră , am tras aer în piept cît să mă ţină tot gîndul...a fost greu o vreme, cu toţi cunoscuţii ce-mi invadau simţurile ca un cancer, m-am regăsit în copilă o vreme, încă nu ajunsesem la tine şi-mi bubuiau venele de atîta trudă...apoi linişte...am renunţat să mai oglindesc în noi, am pus tălpile pe pămînt şi-am mers, pentru prima oară în viaţa mea am văzut iarba, nu ştiu de ce pînă atunci părea doar verde...acum îmi amintea naşterea, chinul, frigul, singurătatea, ciudat, mi-am spus, norocul meu că stau la bloc, n-o să am revelaţii şi despre cerbi.

incoerent se aşează culorile în jur, decupate din resturi de trupuri, orice fel de trupuri, se lipesc de mine regrete, am forma pe care n-o ştiam de atîta vreme, un om cumpănind două lumi, atît de derutat încît par o lacrimă, ieşind din pămînt ,ca un trup ce încolţeşte.

nu te merit, de atîtea ori te-am urît încît acum te iubesc, ştiu conştient că e o renunţare şi totuşi mă apropii de tine definind curajul ca o formă de supravieţuire, nu te merit, am două palme şi un loc adînc în piept...am săpat şi eu şi alţii după inimă...

copila doarme, răsuflarea ei îmi tulbură noaptea aşa cum ar ploua...ştiu simţul acesta, e modul meu de a mă ancora în mine, în ea..în lume...departe un nor atinge luna ca o palmă , cad în el toate drumurile mele...dormi copilă, eşti numai tu înapoi...înainte...întotdeuna...dormi odată cu toate culorile , cu toate iubirile, cu toţi oamenii, cu toate formele mele...dormi cît te mai pot ţine departe de ele.

3 comentarii:

Personale spunea...

In copilul tau vezi copilul din tine? Sau e o reflexie? Pare sa iti fie teama?

ciuvica spunea...

nu...văd doar inocenţa, ceva ce pierdem pe măsură ce creştem...eu mi-am pierdut-o prematur şi...da, mi-e teamă uneori că n-am să o pot proteja de tot răul din jur...mi-e foarte teamă...

dar sînt şi zile mai vesele în viaţa mea.:)

Scrido spunea...

frumos scris. copilaresc, feminin, boem si romantic.