joi, 14 ianuarie 2010

credeam


credeam că îngerii au aripi
şi două braţe nu-s deajuns
să amorţeşti durerea.
credeam că frunzele
se sting
să-şi creioneze arbori
sufletul pe ceruri,
credeam că doi
închide liniştea pereche,
dar nu,
au aripi
să înfrunte umilinţă
şi frunze cad
eternă neputinţă,
iar doi
e doar un vis
de tine,
oglinda asta
cere nefiinţă!

3 comentarii:

Scrido spunea...

imi place mult.

Scrido spunea...

cred ca merita un comentariu mai detaliat si nu unul atat de pragmatic precum cel predecent. asadar:
motivul ingerului decazut conturat si de nevoia unei persoane de a nu trai in solitudine "cele doua brate nu-s deajuns".
frunzele, motivul sfarsitul si mortii a unei clipe ce se zbate cu credinta ca inca poate simti focul pasiunii "credeam ca frunzele se sting" deci cumva exista un foc anterior.
oglinda, simbol al eului, al nevoii de intelegere si de protectie in fata unui sentiment, aripile decazute, mirajul unei dorinte construite poate idealist si prea personal creeaza o "eterna neputinta".

ciuvica spunea...

scuze, n-am mai intrat pe aici....

sînt doar cuvinte care odată spuse speri să schimbe ceva în viaţa reală...speranţe deşarte...