dinspre noapte spre zi

îmi trec mîna prin păr ca şi cum aş alunga ziua,

ceasuri inexacte şi cai albaştri,

noaptea, senzaţia că totul începe cînd oamenii dorm

şi tac,cine să asculte?

simple gesturi,

străzi pustii,

fereastra

şi frigul.

despre iubire nu se vorbeşte, nu ştii ce să spui,

zîmbeşti şi îţi aduci aminte de clipe

zîmbeşti, îţi pui braţele în jurul trupului şi te retragi,

în tine, sau departe, nu le poţi explica de ce

copacii cresc frunze şi abandoneză,

de ce pleci şi îţi urmezi umbra, pînă la lună,

noaptea toate visele au aromă de zăpadă.

goale pahare,

sufletul cald

şi uşa,

a nimănui.

enigme, asta percepi cînd vîntul bate,

miresme de trupuri, de văi şi de alb

iarna ce nu-şi mai aduce aminte de tine, veştede străzi,

cineva ce mai uită şi trece, în ora tîrzie, prin tine

poveşti despre ieri şi caii, albaştri,

în fîntîni parcă ieri, amorţiţi, acum herghelii,

pe piele, pe gînd, pe vis...

dimineţi şi cafea

noaptea ca umbră

aminiri,

uitări...

pentru fiecare noapte există o zi, un echilibru

inuman, oamenii sînt ultimi, cu ei,

departe cerul anunţă furtună, cineva se trezeşte odată cu ea

mirosul de cafea şi aerul greu, zvîcnind în tîmple ultimul vis,

confuzie, omul iubit , somnul ca zid şi nevoia de a fi altundeva.

oraşul ce se trezeşte încet, ziarul de mîine, dorinţa de azi

şi tu, decupînd oglinzi cu grija de-a nu răni, pe nimeni.

patul gol

mîna întinsă

şi tu şoptind

te iubesc...