duminică, 4 aprilie 2010

e vremea....


e vremea cînd copacii urlă, urăsc părerea tuturor,
cum că mugurii ar trozni, urlă de fapt cu neputinţa copilului
silit să crească.
cineva e mereu de vină, timpul, natura, anotimpul,
cine să lecuiască de un perpetuu început copacii?
pe noi cine să ne înveţe din nou mersul?
îmi amintesc pădurea jilavă, mirosind a moarte şi a umbră
şi primăvara răscolindu-i măruntaiele,
şi durerea,
spaima ghioceilor prematuri într-un verde absent,
mirosul crud de liliac sălbatec
atît de dens că-ţi dădeau lacrimile,
brebeneii plini de carne ascunşi printre zboruri moarte,
e vremea naşterii, a agoniei şi a unui nou neînţeles.
deschid fereastra ca şi cum mi-aş tăia venele,
să intre, să iasă din mine, din jur, tot ce mă reţine,
e vremea să-mi amintesc,
şi oamenii ies uneori din ei ,
inocenţi

Niciun comentariu: