sete

aş putea să tac, pentru că tăcerea e apanajul iubirii,

sau aş putea să cer, pentru că om fiind mai vreau să fiu.

despre alte paralele doar timpul poate vorbi, subţiat adeseori

ca o transfuzie , de sînge, de personalitate, de renunţare.

dacă mulţi cred în echitatea cumpenei , eu cum să-mi pun gîndurile amanet?

nimic din ce aş da nu are culoarea vîntului sau mirosul trupului plecat.

despre moarte nu vorbim, aşa cum bărbaţii nu nasc,

doar despre laturi, mai mult sau mai puţin paralele cu durerea,

din asta mai răsar frînturi de oameni ascultînd.

există în fiecare din noi un început, ca o bibliotecă,

prea greu de parcurs într-o clipă, şi totuşi,

există frunze ce-şi ştiu rostul, ca o pagină ce ne este,inevitabil

sfîrşit.

nici mama nu-şi mai aminteşte de mine,

e timpul ca trenul să-şi curgă calea

aşa cum aştept de o viaţă tăcerea

să-mi tulbure mersul ,

spre zbor.