marți, 4 mai 2010

peste ape


cîte minuni crezi că poate face uitarea?
oamenii îşi spun poveşti, îşi plimbă cîinii, fac copii,
apoi renunţă.
există uşi care stau în sufletul lor pînă devin rotude, ca o perlă.
mi-aş amaneta sufletul pentru ceva interzis
aşa cum mi-aş smulge din gest atingerea.
pare tardiv şi pueril în acelaşi timp, dar eu ştiu,
să-ţi crească munţii din carne e un lucru dureros
şi nicidecum rotund.
pentru amatori s-au inventat grijile şi nopţile nedormite,
de parcă asta ar rezolva ecuaţia.
tăcerea...
instinctivă ca şi viaţa e ceea ce trecem prin noi ca prin sită,
rămîn acele nerostiri, rotune cum spuneam ,
să ne macine.
mama mea îmbătrîneşte, cîinele meu a murit de mult,
copila creşte în legea ei şi eu,
eu mi-aş amaneta sufletul pentru o gură de aer proaspăt,
pentru mai mult loc sub umbră,
pentru un timp mai lent,
copii cresc repede, odată cu durerea,
şi eu , eu îmbătînesc odată cu brazii
cu trotuarele, cu visele,
şi-mi ţin în braţe amintirile
ca şi cum mi-aş legăna pruncul,
murmurînd cîntece de adormit omul.

Un comentariu:

Mihai Paun spunea...

Eu chiar nu inteleg cum de nu au comentarii scrierile tale, asta spe exemplua are asa o curgere frumoasa si un mesaj ca o piatra groasa, e de pa pamant despre cer...