cîte minuni crezi că poate face uitarea?
oamenii îşi spun poveşti, îşi plimbă cîinii, fac copii,
apoi renunţă.
există uşi care stau în sufletul lor pînă devin rotude, ca o perlă.
mi-aş amaneta sufletul pentru ceva interzis
aşa cum mi-aş smulge din gest atingerea.
pare tardiv şi pueril în acelaşi timp, dar eu ştiu,
să-ţi crească munţii din carne e un lucru dureros
şi nicidecum rotund.
pentru amatori s-au inventat grijile şi nopţile nedormite,
de parcă asta ar rezolva ecuaţia.
tăcerea...
instinctivă ca şi viaţa e ceea ce trecem prin noi ca prin sită,
rămîn acele nerostiri, rotune cum spuneam ,
să ne macine.
mama mea îmbătrîneşte, cîinele meu a murit de mult,
copila creşte în legea ei şi eu,
eu mi-aş amaneta sufletul pentru o gură de aer proaspăt,
pentru mai mult loc sub umbră,
pentru un timp mai lent,
copii cresc repede, odată cu durerea,
şi eu , eu îmbătînesc odată cu brazii
cu trotuarele, cu visele,
şi-mi ţin în braţe amintirile
ca şi cum mi-aş legăna pruncul,
murmurînd cîntece de adormit omul.
Un comentariu:
Eu chiar nu inteleg cum de nu au comentarii scrierile tale, asta spe exemplua are asa o curgere frumoasa si un mesaj ca o piatra groasa, e de pa pamant despre cer...
Trimiteți un comentariu