patul cu păpuşi

cînd oamenii dorm, sufletele îşi spun poveşti.
poţi asculta un suflet îmbrăcat, zîmbind sau uitînd,
aşa cum poţi dormi într-un pat gol, ca o păpuşă
aşteptînd ca cineva să te ţină în braţe,
să te iubească sau să te urască pentru că i-ai alungat singurătatea.

unii oameni nu au suflet, părăsiţi cînd dimineaţa au uitat
să deschidă larg ferestrele, braţele, ochii,
atunci copilăria moare, păpuşile îşi iau darul,
iar oameni aceştia dorm îmbrăcaţi,
departe de atingerea poveştilor.

nu ştiu să te urăsc, sau să te iubesc,
să te iau în braţe ca pe o amintire de care nu scap,
sau să mă ridic, să deschid fereastra şi să-ţi arăt
cum te poţi îmbrăca.

ştiu doar că dincolo de aparenţe
sînt oameni care îşi rup din carne
bucăţi,
cît să-i ajungă unui suflet plecat
pentru un drum înapoi.