luni, 16 noiembrie 2009

amintiri


îmi amintesc Zăpezile , eram prea mică pentru atîta alb, aerul îmi frigea buzele ca pe o coajă de copac
îmi era milă de trupul lor dezvelit, puneam braţele în jurul trunchiului, oricare, pentru mine toţi erau la fel de reci, şi ascultam.

nu-mi povestise nimeni cum coborau frunzele la rădăcini ,cum se ascundeau apoi în trunchi..

primavara uitam de ei, firesc .

nici de chinul brazilor, goi pe dinlăuntru, cu frunzele-n afară, nici de ei nu-mi povestise nimeni, îi ignoram în albul din jur erau normal de vii, de calzi, nu aveau nevoi.

pîndeam rîul cum se zbate să iasă din matcă, din el îngheţaseră poduri ca o trecere peste promisiuni, păstrăvii nu-i vedeam ,pîndeam sperînd să aducă la suprafaţă ceva, orice ar mai fi fost viu în el.

cine să-mi fi explicat toate cele cînd timpul era scurt cît o gaură de miner căutînd aur.

de unde să ştiu eu de aur?

aveam ce mînca, dar toamna era darnică, îmi plăceau alunele, cît mai crude, dinţii mei de copil spărgeau învelişul precar, între pietre aluna părea mică şi inutil de mîncat apoi, ca un trup înmormîntat.

în nopţile cînd luna silea gerul să muşte , troznea tot în jur, mă simţeam ca aluna acunsă în coajă, zîmbeam aşteptînd să ajungă la mine...

drumul pînă în sat era lung, atît de lung încît pînă înapoi iarna începea să urce încet în noi...

îmi lipsesc iernile, primul miros sălbatic de primăvară şi gîndurile mele, rătăcirile spre rădăcini...

5 comentarii:

Adrian Barbat spunea...

lipseste zapada, lipseste iarna, lipsesc multe .................

ciuvica spunea...

părţile pierdute din noi, inocenţa copilăriei...nu ştiu..parcă ea lipseşte cel mai mult.

Adrian Barbat spunea...

lipsesc multe, dar ceea ce spui tu se simte cel mai acut .... am uitat sa visam, sa ne jucam, sa speram ............

ciuvica spunea...

tot sper să dau în mintea copiilor la bătrîneţe...mai avem o speranţă...lasa că nu trebuie să fim trişti...viaţa e frumoasă oricum.:)

Adrian Barbat spunea...

:)))))))))))))
speranta moare ultima ;)