iar toamna se agaţă insistent
de umbra unei amintiri
si simt în carne virulent
cum dor trecute ispitiri
si de o vreme trupul n-are
un adăpost şi nici o fugă
şi parcă vine o scăpare
din vîntul ce deschide rugă
pe ochii mei cresc rădăcini
un fel de-a fi al renunţării
cum se aşează rana-n cabotini
ascunsă-n tainele negării
şi palmele îmi definesc abisul
plăpîndă căutare fără nume
cum ne jucam de-a interzisul
fără ecou să ne îndrume
iar pîn' la anotimpul următor
îmi trec prin vene doruri stinse
mai ştii? erai un călător
făgăduindu-mi linişti ninse.
3 comentarii:
cum se aşează rana-n cabotini?
de ce nu? poate nu sînt ceea ce vreau să arăt, poate am suferit destul şi adopt tactica facilului...superficialitatea...asta nu înseamnă...
buna,
te rog sa arunci o privire pe blogul meu (www.questioare.com) si daca iti place adauga-ma in blogroll-ul tau.
multumesc anticipat.
o zi frumoasa sa ai,
strumfita.
Trimiteți un comentariu